Guvernul va prezenta în cel mult două zile o soluție pentru clienții băncilor, a anunțat, luni, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu. Acesta a purtat discuții cu BNR şi reprezentanți ai sistemului bancar.
Cîţu nu a oferit detalii despre viitoarea soluţie, dar a ținut să îi liniștească pe români printr-un mesaj video înregistrat și transmis pe pagina sa de Facebook în care mai spune și că nu este nevoie de niciun certificat de stare de urgenţă pentru IMM-urile care vor să apeleze la ajutorul de stat.
”În primul rând, o clarificare: nu este nevoie de niciun fel de certificat de stare de urgenţă pentru IMM-urile care vor să acceseze acea linie de credit pentru investiţii sau capital de lucru, care sunt garantate în funcţie de sumă, până la 90% din credit, cu dobânda subvenţionată 100% pe perioada stării de urgenţă.
Pentru acestea, aşa cum scrie şi în ordonanţa 29/2020 nu este nevoie de certificat de stare de urgenţă. Am vrut să clarific acest lucru, pentru că am văzut foarte multe informaţii neadevărate în spaţiul public”, și-a început fostul premier desemnat mesajul.
În a doua parte a mesajului de un minut, ministrul a transmis o veste bună pentru cei mai mulți dintre români. ”Suntem foarte aproape de o soluţie pentru clienţii băncilor, o soluţie pe care o discutăm cu BNR şi cu sistemul bancar, pe care o vom prezenta, cred eu, în maximum 48 de ore”, afirmă Florin Cîţu, într-o înregistrare video publicată pe pagina sa de Facebook.