Experții au găsit sursa norului radioactiv care a plutit în urmă cu doi ani deasupra Europei, iar conform analizelor făcute de specialiști, România ar fi fost cea mai afectată țară de acest fenomen.
În septembrie 2017, un nor radioactiv a fost descoperit plutind deasupra Europei, informație care a pus pe jar autoritățile la acea vreme. Identificat de specialiști italieni, care au descoperit o cantitate uriașă de ruthenium-106 în aer, fenomenul a rămas fără origine pentru mult timp.
Între timp, oamenii de știință din Franța au reușit să găsească sursa, iar din câte se pare aceasta ar fi Rusia. Încă din 2017, oficialii de la Kremlin au negat orice responsabilitate, dar informațiile furnizate de francezi sunt bazate pe calcule foarte atent efectuate.
Radiațiile înregistrate la acea vreme erau de peste 100 de ori mai mari decât cele detectate în urma dezastrului de la Fukishima. Totuși, vestea bună este că acest nor a fost inofensiv pentru oameni.
Mai jos este harta concepută de francezi pentru a ilustra nivelul radiaților în funcție de zonă, unde se poate vedea că România a fost cea mai afectată țară de pe continent.