Mesaj de alertă de la Poliția Română. O fată de 17 ani ar fi fost răpită de trei necunoscuți. S-a declanșat mecanismul naţional de alertă în cazul răpirii unui copil
Poliția Română a transmis că o minoră de 17 ani, din Piteşti, este căutată la nivel naţional, după ce, miercuri seară, în timp ce se afla pe o stradă din Piteşti, ar fi fost urcată, cu forţa, într-un autoturism, care ulterior ar fi plecat într-o direcţie necunoscută.
Din comunicatul transmis de Poliția Română, în noaptea de miercuri spre joi, reise că tatăl fetei a sesizat, în seara zilei de 6 mai a.c., în jurul orei 19.00, poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Piteşti.
Tatăl a relatat că fiica sa, în timp ce se afla pe o stradă din Piteşti, a fost abordată de trei bărbaţi, care ar fi urcat-o, cu forţa, într-un autoturism, care ulterior ar fi plecat într-o direcţie necunoscută.
Fata se numeşte Diana Vîlcea, are 17 ani şi următoarele semnalmente: 1,65 – 1,70 m. înălțime, constituţie atletică, ochi căprui, păr negru, despletit.
La momentul dispariției, era îmbrăcată cu o fustă neagră şi un tricou de culoare deschisă.
Polițiștii au demarat imediat căutările, fiind declanşat mecanismul naţional de alertă în cazul răpirii unui copil.
În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate, cercetările fiind continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, cu avizul procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş.
Persoanele care pot oferi informații care să conducă la depistarea fetei sunt rugate să sune la numărul unic de urgență 112 sau să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție.