Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi însemnate cantitativ, valabilă până marţi în 27 de judeţe.
Astfel, în intervalul 28 septembrie, ora 18:00 - 29 septembrie, ora 12:00, în Oltenia, Moldova şi local în Muntenia, Transilvania şi Maramureş vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.
De asemenea, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 25 - 35 l/mp şi, pe arii restrânse, îndeosebi în Moldova şi în zona de munte, 40 - 60 l/mp.
Judeţele vizate de atenţionarea Cod galben sunt: Botoşani, Iaşi, Vaslui, Galaţi, Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Buzău, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Covasna, Prahova, Dâmboviţa, Teleorman, Argeş, Sibiu, Alba, Vâlcea, Olt, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Hunedoara şi Caraş-Severin.
Meteorologii precizează că ploi şi manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala şi în restul teritoriului, iar în sud-est şi vest vor fi intensificări temporare ale vântului, cu rafale în general de 45 - 55 km/h.
Totodată, începând de marţi după-amiază şi până vineri, va ploua însemnat cantitativ îndeosebi în jumătatea de nord a ţării.
METEO 28 septembrie
ANM e emis prognoza meteo pentru luni, 28 septembrie. Potrivit meteorologilor, vremea se va încălzi ușor, dar va deveni în general instabilă.
Cerul, variabil, va avea înnorări temporar accentuate și local se vor semnala averse și descărcări electrice, la început în vestul și sud-vestul țării, apoi și în celelalte regiuni.
Ploile vor avea și caracter torențial, iar cantitățile de apă pot fi izolat mai însemnate. Vântul va avea intensificări la munte, în special pe creste, dar local și temporar și în restul teritoriului, îndeosebi în cursul zilei.
Temperaturile maxime se vor încadra între 21 și 29 de grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 10 și 20 de grade Celsius, mai scăzute în depresiuni, spre 7 grade Celsius.
Prognoza meteo în București
În Capitală, vremea se va încălzi ușor, dar va deveni în general instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări după-amiaza și noaptea, când vor fi averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 27-28 de grade Celsius, iar cea minimă de 15-16 grade Celsius.