Alertă la UPU Cluj! Asistentă medicală confirmată cu COVID19!

Încă nu este foarte clar pentru autoritățile medicale de unde s-a infectat respectiva asistentă medicală, deoarece nici un alt medic sau asistent medical nu mai apare pe listă. În plus, epidemiologii susțin că aceasta s-ar fi putut infecta în jurul datei de 17 martie 2020.

Potrivit conducerii Spitalului Clinic Județean Cluj, în data de 22 martie 2020, la Unitatea de Primire Urgențe a SCJU Cluj-Napoca a fost anunțată de către colegii de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase de pozitivarea cu COVID-19, a unei paciente care a fost asistată în UPU în data de 20.03.2020, vineri, fără să întrunească criteriile definiției de caz a infecției cu COVID-19, așa cum erau stabilite, la acea dată.

”Din momentul comunicării confirmării etiologiei COVID-19, împreună cu DSP Cluj, s-a procedat la identificarea personalului medical care a asistat pacienta, identificată ca fiind pozitivă. Astfel, 8 persoane au avut contact direct cu pacienta, însă au folosit mască și mănuși. S-a cerut acceptul DSP pentru recoltarea probelor de la aceștia. Acestor persoane s-au adăugat personalul medical și auxiliar care a lucrat în acea zi cu colegii. În total, s-au recoltat probe de la 18 angajați UPU. Rezultatele acestei recoltări au fost comunicate telefonic, în data de 24.03.2020, în jurul orei 18, de către Dr. Moisescu, director DSP Cluj, care a anunțat pozitivarea unei singure colege, asistent medical. Menționăm că alături de colegii UPU, care au îngrijit pacienta, au fost testați 6 angajați ai SAJ Cluj, care, la rândul lor, au purtat mască și mănuși, iar rezultatele acestora fiind negative. Precizăm că, la acest moment, încă trei probe sunt în lucru, dar acestea nu sunt din rândul personalului care a îngrijit direct pacienta”, transmit cei de la Spitalul Clinici Județean, cel mai mare spital din România.

Deși asistenta medicală a avut un rol periferic, în tratarea pacientei care s-a pozitivat cu Covid19, aceasta s-a infectat destul de repede, fiind unul dintre cazurile atipice. ”Asistenta medicală a avut doar sarcina de a monta cateter periferic (branulă), procedură care a durat mai puțin de 15 minute, cu echipament mască și mănuși. Reiterăm faptul că pacienta nu era suspectă COVID-19 la momentul respectiv. DSP a cerut anunțarea medicului epidemiolog al Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, pentru evaluarea situației, a riscului de expunere și identificarea contacților expuși asistentei medicale. La ora 18:30, 25.03.2020, s-a demarat o anchetă epidemiologică amplă. Datele au evidențiat un alt timp de posibilă expunere la infecția cu COVID-19 pentru asistenta medicală, în jurul datei de 17 martie, fără legătură cu UPU. Având în vedere că UPU-SMURD reprezintă un punct strategic în lupta cu COVID-19, s-a procedat la identificarea personalului contact cu asistenta medicală, retroactiv, începând cu data de 17.03.2020. S-au identificat 44 de contacți, posibil expuși, prin desfășurarea activității în toate punctele de lucru ale UPU-SMURD, posibil expunere prin sursă secundară de contaminare. La acest moment, testele sunt în lucru”.