Alertă la granița României! Doi oameni au fost împușcați

Focuri de armă la granița României! Doi oameni au fost împușcați după ce au atacat un polițist.

Doi bărbați dintr-un grup care a agresat un poliţist de frontieră din judeţul Satu Mare au fost împuşcați în noaptea de vineri spre sâmbătă. Ei au fost transportați la Spitalul Judeţean, anunță Inspectoratul teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei.

Episodul s-a consumat în jurul orei 3:30, când un echipaj din cadrul Sectorului Poliţei de Frontieră Petea a observat la 50 de m de frontieră, pe digul stâng al râului Tur, un jeep fără plăcuţe de înmatriculare.

„S-a procedat la interceptarea autoturismului, folosindu-se semnalele acustice şi luminoase însă şoferul nu a oprit, fapt pentru care s-a trecut la urmărirea maşinii. La scurt timp, autoturismul a fost oprit, în el aflându-se cinci bărbaţi, care, la solicitarea poliţiştilor de frontieră de a se legitima, au devenit recalcitranţi şi unul dintre ei l-a lovit în zona capului pe un lucrător de-al nostru cu un obiect contondent.

S-a procedat la somarea persoanelor prin voce, însă nici de această dată acestea nu s-au supus, fapt pentru care au fost executate şase focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale. Cei cinci bărbaţi au fugit înspre pădurea din apropiere pentru a se ascunde, moment în care, pentru reţinerea lor, au fost executate şase focuri de armă pe direcţia de deplasare a fugarilor, în urma cărora două persoane au fost rănite”, precizează sursa citată.

Ulterior, polițiștii i-au prins pe toți cei cinci bărbați.

„A fost acordat primul ajutor celor două persoane rănite, totodată ajungând la faţa locului şi echipaje ale ambulanţei, care i-au transportat pe poliţistul de frontieră şi pe cei doi bărbaţi la Spitalul Judeţean Satu Mare, în stare conştientă şi stabilă, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

În urma celor întâmplate, cei cinci bărbaţi sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, cazul fiind preluat de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare”, arată comunicatul.