Alertă la graniță. Înmulțirea explozivă a adus un dezastru național. Ce spun specialiştii

Specialiştii Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor susţin că un nou tip de ploşniţe devastează culturile agricole din întreaga țară.

Motivul pentru care aceste insecte au avut o înmulţire explozivă sunt temperaturile foarte ridicate pentru această perioadă.

Experţii ANSA, afirmă că apogeul acestor insecte a fost în luna septembrie.

Originare din Asia, aceste insecte au pătruns şi pe teritoriul Europei în urmă cu cinci ani.

Specialiștii spun că insecta afectează doar culturile agricole, însă este deranjantă şi pentru oameni, din cauza mirosului specific. În România, acestei insecte i se mai spune şi „gândacul puturos”

„Măsuri de combatere împotriva ei nu au fost efectuate. În anii precedenți s-au întâlnit pe culturile agricole, însă numărul era redus. Nu au fost necesare tratamente chimice. Acuma dăunătorii pleacă la hibernare”, a spus inspectorul Direcția Plantelor, ANSA, Eugenia Tulgara.

Potrivit biologilor, parcurile din Capitală încă nu au fost afectate de acești dăunători, dar înmulţirea ploşniţelor trezeşte îngrijorare..

„De ce el este periculos? Aici el nu are nici un dușman. Este un teritoriu nou, unde nu este nici un dușman care ar putea să-l mănânce. În țara de unde vine este un fel de viespe, dar la noi aceasta nu persistă”, a menţionat doctorul în biologie, Anatolie Braziţchi.

„Eu locuiesc la etajul doi, iar acestea se aşază pe albituri. Înainte ele nu erau. De unde s-au luat acum, nu știu. Sunt pătrate, mari și de culoare sură”, a spus o femeie deranjată de aceste ploşniţe.

„Când se strângea poama erau mulți. Mirosul neplăcut. Când îl atingi îi foarte neplăcut mirosul. Desigur, deranjează”, a afirmat altă persoană.

Experţii Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor spun că vor monitoriza situaţia şi, în caz de necesitate, vor cere serviciilor abilitate să facă proceduri de dezinsecţie, potrivit publika.md