Alertă într-un bloc din România! Au ajuns la spital

Mai multe cadre medicale au in grija pacienti adusi in stare grava in sala de garda a Unitatii de Primiri Urgente a spitalului Floreasca din Bucuresti, vineri 13 februarie 2009.

O mamă și fiul său au ajuns la spital joi după ce au fost găsită o cantitate însemnată de mercur pe scara blocului. Și ceilalți locatari din orașul Modova Nouă urmează să fie testați.

„În cursul zilei de azi (joi, 5 martie - n.r.), directorul executiv al DSP Caraş-Severin, Dănilă Miloş, a purtat discuţii cu dr. Mihai Gafencu, de la Spitalul Louis Ţurcanu despre rezultatele analizelor şi semnificaţia medicală a acestora. În vederea gestionării situaţiei respective, conducerea DSP a luat legătura şi cu dr. Radu Alexandru Macovei, de la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, domnia sa confirmând că se impun analize medicale pentru toţi locatarii scării de bloc. În acest context, a fost contactată Bioclinica Timişoara, care a dovedit deschidere şi va sprijini această acţiune, punând la dispoziţia DSP kiturile de recoltare specifice, ridicate în cursul zilei de joi de către o maşină a DSP Caraş-Severin, iar vineri, 6 martie 2020, vor fi recoltate probele”, a declarat purtătorul de cuvânt al DSP Caraş-Severin, Daniel Botgros.

Având în vedere că analizele respective nu sunt decontate de către CJAS Caraş-Severin, autoritatea locală va susţine contravaloarea acestora, iar testarea cetăţenilor din imobilul afectat se va realiza cu sprijinul Spitalului Orăşenesc Moldova Nouă, la sediul instituţiei medicale.

În data de 25 februarie, pe str. Mihai Viteazu, în spatele Blocului 27, din Moldova Nouă, a fost reclamată prezenţa unor biluţe dintr-o substanţă care părea a fi mercur, pe o suprafaţă de aproximativ doi metri pătraţi.

În urma cercetărilor efectuate de către reprezentantul DSP Caraş-Severin, sosit la faţa locului, împreună cu cei ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic”, s-a constatat că în uscătoria dintre etajele II şi III a fost vărsată dintr-un recipient o substanţă asemănătoare mercurului. Substanţa a ajuns pe exteriorul blocului şi pe sol. Ulterior, a fost identificat un recipient de plastic cu 0,25 ml cu mercur. Toată cantitatea de mercur rămasă a fost apoi colectată, după care a fost predată în custodia DSP Caraş-Severin, urmând ca o firmă autorizată să o preia şi să o distrugă.

În urma producerii acestui accident, nicio persoană din acel bloc nu a acuzat, la acel moment, eventuale stări de rău. Ulterior, din proprie iniţiativă, una dintre locatarele acestei scări de bloc a efectuat un set de analize, atât pentru ea, cât şi pentru fiul ei, pentru a determina concentraţia de mercur din organism. Analizele au fost recoltate în judeţul Mehedinţi, iar efectuarea lor a fost realizată de către o clinică din Germania.

Locatara şi fiul acesteia s-au prezentat la Spitalul "Louis Ţurcanu" din Timişoara, deoarece ambii au avut valori peste limita normală. La această oră, cele două persoane se află internate în spitalul timişorean, fiindu-le administrată medicaţia specifică, potrivit Agerpres.