Alertă în România! Se repetă cazul Caracal? Intervenție în forță lângă București

Sâmbătă, autoritățile au intervenit în Capitală și în județul Călărași unde doi copii au fost sechestrați

UPDATE:

Potrivit unor surse judiciare, echipajele care au plecat în căutarea minorului au avut indicii că acesta s-ar afla într-o locație din Călărași. La fața locului (în Călărași) au găsit, însă, un alt minor sechestrat într-o baracă, fiind identificat și proprietarul.

Copilul ar fi fost agresat sexual de bărbat. Ulterior, după mai multe cercetări, primul copil dat dispărut a fost găsit sechestrat la o adresă din Sectorul 3 al Bucureștiului care îi aparținea aceluași bărbat.

Aceleași surse arată că, potrivit primelor indicii, bărbatul ar profita de situația precară a unor minori pentru a-i agresa, acesta fiind un mod de operare.

În cauză, a fost deschis un dosar penal, iar bărbatul a fost reținut.

Potrivit IPJ Călărași, polițiștii au depistat vineri un bărbat în vârstă de 52 de ani din localitatea Fundeni Frunzărești, județul Călărași, care este principalul suspect în cazul unui dosar penal, înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oltenița, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate și de infracțiuni la viața sexuală.

„În fapt, pe baza informațiilor colegilor din cadrul Poliției Capitalei, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Călărași au identificat în locuința suspectului un minor și la o adresa din București un alt minor, ambii instituționalizați, despre care, din primele verificări, există indicii ca ar fi victime ale celui în cauză", a declarat, corespondentului Mediafax, Bianca Ghiveci, purtătorul de cuvânt al IPJ Călărași, potrivit dcnews.ro

Ştire iniţială:

Mai mulți polițiști și jandarmi au intervenit în comuna Fundeni, județul Călărași și în București, într-un caz de copii sechestrați. Potrivit primelor informații ar fi vorba despre copii instituționalizați.

Autoritățile au reținut suspectul. Este vorba de un bărbat în vârstă de 52 de ani. Autoritățile l-au reținut pentru 24 de ore. Procurorii, cel mai probabil, vor cere arestarea acestuia.

Pe baza informațiilor colegilor din cadrul Poliției Capitalei, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigatii Criminale Călărași au identificat în locuinta suspectului un minor si la o adresa din București un alt minor, ambii instituționalizați, despre care, din primele verificari, există indicii ca ar fi victime ale celui in cauza.

Se fac cerecetări în acest caz. Vorbim despre dosar penal pentru lipsire de libertate și infracțiuni la viața sexuală.