Alertă în noapte, în Capitală. Trei noi cazuri de Covid-19

Ambulanța București a anunțat că trei noi cazuri de coronavirus s-au semnalat în București în noaptea de luni spre marți. 

Astfel, în noaptea de luni spre marți, în jurul orei 01:00, trei ambulanțe cu cadre medicale ce au îmbrăcat echipamentul special de protecție au plecat de la stația centrală a Serviciului de Ambulanță București-Ilfov să preia 3 noi cazuri de persoane infectate cu coronavirus.

„Un caz a fost confirmat la Spitalul de Urgență Sf. Ioan, un caz a fost confirmat la Spitalul Județean de Urgență Ilfov, iar al 3 lea caz la Spitalul Gerota, acolo unde luni a fost confirmat cu coronavirus un bărbat de 60 de ani și care se afla internat de 5 zile”, au declarat surse din cadrul Ambulanței București, informează Libertatea.

Alt echipaj de ambulanță echipate special a plecat, de asemenea, spre Aeroportul Otopeni, pentru a prelua un student sosit cu simptome de infecție, ale cărui analize se vor face azi.  Despre pacientul adus de la Spitalul MAI Spitalul „Dimitrie Gerota”, autoritățile au făcut deja anunțul oficial.