ALERTĂ! Focar de meningită la Brașov! Un tânăr a decedat, alți doi infectați și 135 de persoane trimise la analize

Un adolescent de 17 ani a murit miercur-noapte la Brașov de meningită. Alți 8 colegi de-ai săi sunt internați la Spitalul de Boli Infecțioase, iar pentru unul dintre ei s-a confirmat același diagnostic – meningită – anunță presa locală. 135 de persoane care au intrat în contact cu băiatul decedat au fost consultate.

Directorul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase, dr. Ramona Ionescu, a declarat vineri seară, pentru newsbv.ro, că din cei 8 adolescenți internați, două cazuri sunt suspectate de a avea meningită.

„Într-unul din cele două cazuri s-a confirmat prin RGPCR că microbul este într-adevăr meningococ. Metoda este extraordinar de utilă în astfel de situații iar analiza a fost efectuată în Spitalul de Boli Infecțioase la aparatul de biologie moleculară performant cu care este dotată unitatea sanitară. Astfel de analize se obțin într-un interval de șase ore”, a menționat managerul, pentru publicația brașoveană.

Un adolescent de 17 ani a murit miercuri noapte la Spitalul Clinic de Copii din Brașov și alți opt minori sunt internați la Spitalul de Boli Infecțioase, fiind suspectați de meningită, dar sunt în afara pericolului, explicau, vineri, reprezentanții autorităților sanitare din județul Brașov. Toți acești tineri au ajuns la spital după ce au participat la o petrecere de majorat în localitatea Tărlungeni.

Managerul Spitalului Clinic de Copii, Liviu Muntean, a spus, pentru newsbv.ro, că tânărul în vârstă de 17 ani a fost internat miercuri seara în spital, cu simptomatologie nespecifică meningitei, spunând că se simte rău.

„A fost internat și foarte, foarte repede starea lui s-a degradat, de la o oră la alta. A fost transferat la Terapie Intensivă și, în câteva ore, în ciuda tuturor manevrelor de susținere a funcțiilor vitale, a decedat. A fost ceva absolut fulminant, de aceea bănuielile noastre se îndreaptă către o meningită. Deocamdată nu știm de ce etiologie. Probele au fost transmise la Institutul Matei Balș din București, autopsia s-a făcut la Serviciul de Medicină Legală Brașov și așteptăm să ne vină rezultatele. Fiind o moarte survenită în câteva ore am anunțat și Poliția. În acest moment, la Spitalul Clinic de Copii nu mai avem alți copii internați asemănător acestui caz”, a precizat managerul Spitalului Clinic de Copii, pentru publicația citată.

Pentru că meningita este o boală contagioasă şi periculoasă, au fost alertate autorităţile, dar şi conducerea Liceului Tehnologic  Silvic „Dr. Rucăreanu” unde învăţa băiatul. Toţi cei care au intrat în contact cu el au fost consultați – este vorba de 135 de persoane, notează stiri.tvr.ro. Dintre acestea, opt au fost internate la Spitalul de Boli Infecțioase.

Potrivit sfatulmedicului.ro, meningita este o inflamație a membranelor din jurul creierului și a măduvei spinării. Cele mai multe cazuri de meningită sunt de natură virală, dar pot fi și bacteriene sau fungice.

SIMPTOMELE MENINGITEI

Simptomele clasice sunt cea de stare de rău, rigditatea gâtului și erupție cutanată, dar este posibil ca pacienții să nu le prezinte. Simptomele meningite bacteriene apar în cateva ore, în timp ce cele ale meningitei virale se pot manifesta fie rapid, fie pe parcursul mai multor zile.

Potrivit sfatulmedicului.ro, acestea pot fi:

- stare generală de rău cu temperatura ridicată (peste 39 grade Celsius), stare de oboseală accentuată;

- dureri de picioare;

- mâini sau picioare reci indiferent de temperatura corpului;

- paloare și piele albastră sau întunecată în jurul buzelor.

- Frecvent apare și erupția cutanată, de culoare roșie sau violetă, mai ales când este prezenta infecția meningococică. Atenție, erupția este un semn de septicemie.

- torticolis - rigiditate a gâtului;

- dureri accentuate de cap;

- respirație rapidă;

- dureri la nivelul mușchilor și articulațiilor care pot crește în intensitate;

- paloare;

- sensibilitate la lumină;

- apetit alimentar scăzut;

- somnolență, dificultăți la trezire confuzie și dificultăți de concentrare ca urmare a inflamației vaselor de sânge din creier care nu vor fi oxigenate suficient;

- vărsături repetate însoțite sau nu de dureri abdominale și diaree.

De cele mai multe ori meningita este confundată cu gripa!