Alertă de boală mortală în România! Medicii explică în ce fel te poți proteja

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a anunțat că un focar de gripă aviară a fost depistat și în România. Virusul care face ravagii în mai multe ţări europene a fost confirmat la o fermă de găini din judeţul Maramureş. 

Miercuri, autorităţile au anunțat că situaţia este sub control, că au fost luate toate măsurile de combatere a focarului şi că nu există posibilitatea afectării sănătăţii populaţiei.

Cu toate acestea, medicii veterinari avertizează că gripa aviară se poate transmite şi la om, dar numai în anumite cazuri.

La scurt timp după sesizarea făcută de agentul economic, autorităţile au convocat ședința Centrului Național de Combatere a Bolilor şi au stablit măsurile care trebuie luate.

Autorităţile dau asigurări că situaţia este sub control în cazul focarului din Maramureş, iar impactul ar fi mai degrabă economic, informează Antena3.

Astfel, medicii veterinari vor demara procedura de eutanasiere şi incinerare a păsărilor din ferma de găini ouătoare din Seini, Județul Maramureș, în care a fost confirmată gripa aviară. Este vorba de mii de capete.