UPDATE. Alertă cu bombă de la Curtea de Apel București a fost falsă. Traficul în zonă a fost reluat

Curtea de Apel București. Sursa foto: EVZ

UPDATE.Alerta cu bombă de la Curtea de Apel București a fost falsă.

Clădirea Curții de Apel a fost evacuată și a fost cercetată de specialiști de la Serviciul Pirotehnic al Poliției și de la Brigada Antiteroristă a SRI. Activitatea de inspectare a clădirii a durat mai bine de două ore. Drept urmare, toate procesele care erau programate în ziua de luni, 7 iunie, au fost amânate.

Pe timpul verificărilor, traficul în zonă a fost restricționat.