ALERTĂ TERORISTĂ la bordul unui AVION! Aeronava și-a DEVIAT CURSUL. Se iau MĂSURI de URGENȚĂ!

Un avion care efectua un zbor transatlantic, de la Roma, Italia, la Chicago, SUA, a fost forțat să se abată de la traseul stabilit, după ce o aparentă amenințare cu bombă a fost găsită la bordul aparatului de zbor.

Este vorba de cursa de luni dimineața UA971 a companiei americane United Airlines, informează BBC. Zborul era efectuat de un avion Boeing 767-330. Motivul oficial al devierii este „o potențială problemă de securitate”, conform sursei citate.

Piloții au fost forțați să aterizeze pe aeroportul Shannon din Irlanda, iar forțele de ordine din localitate au confirmat că au găsit la bord un mesaj care conținea o amenințare cu bombă. În presa irlandeză apăruse informația că amenințarea era scrisă într-o toaletă, iar forțele de ordine ar fi recoltat mostre de scris de mână de la pasageri.

Cei 207 călători și 11 membri ai echipajului s-au dat jos din avion la 13.47, ora Irlandei, după un zbor de trei ore și jumătate, conform site-ului de monitorizare Flight Aware.

„După ce a evaluat situația, echipajul nostru a luat decizia de a devia cursul către cel mai apropiat aeroport. Măsuri suplimentare de scanare vor fi întreprinse asupra tuturor pasagerilor și bagajelor și vom lucra pentru a-i aduce pe clienții noștri către Chicago cât mai repede posibil”, a transmis United Airlines, într-un comunicat.

Următorul avion care să îi ducă pe călători în SUA va pleca marți, la ora locală 15.00, iar reprezentanții corporației spun că lucrează „pentru a le oferi clienților răcoritoare și cazare peste noapte”, mai relatează sursa citată.