Alergare în zăpadă, pe dealuri

Iubitorii de mișcare din vestul țării sunt chemați, duminică, la o tură de alergare prin zăpadă. Și nu la câmpie, ci, ca să fie mai antrenant, pe dealurile de la Bencecu de Jos.

Aici va avea loc o ediție specială a antrenamentului cu pante Uphill Challenge, eveniment organizat de MEB Run TM. Participarea este gratuită, iar alergarea va fi pe un traseu cu pante, într-un decor complt alb și cu temperatura prognozată de -2 grade Celsius.

„Ne propunem să alergăm (cel puțin) un semi-maraton strict pe porțiunea în urcare, în condiții ceva mai dificile (mai pe frig). Se adună 1.000 de metri diferență de nivel. Pot participa și alergători care își propun distanțe mai scurte. Segmentul în urcare are 650 metri lungime și 65 metri diferență pozitivă de nivel”, transmit reprezentanții MEB Run TM. Traseul îl găsiți aici.

Cei care au nevoie de transport pot veni la ora 8:00, în ziua alergării, în parcarea Kaufland Lipovei (la intrarea în Dumbrăvița), pe partea dinspre ieșirea din parcare, în direcția Bencec, de unde se va pleca spre Bencec. Calendarul tuturor evenimentelor MEB Run TM din acest an îl găsiți aici.