Alegerile din 19 noiembrie 1946 - încercare de diagnostic istoric. Cum s-a ajuns la răsturnarea de situație care a dus la triumful comuniștilor?
Alegerile din 19 noiembrie 1946 - încercare de diagnostic istoric. Cum s-a ajuns la răsturnarea de situație care a dus la triumful comuniștilor?
S-a scris atât de mult despre momentul alegerilor din 1946. Comuniștii deja controlau guvernul din 6 martie 1945, iar greva regală din vara lui 1945 a dus la admiterea unor membri PNL și PNȚ în Guvernul Groza ca miniștri fără portofoliu.
Alegerile din 19 noiembrie 1946, falsificate?
Aserțiunea din subtitlu a fost cea mai des folosită de istoriografia românească de după 1989. Evident, toți istoricii contemporani sunt de acord să admită că singurele alegeri corecte din blocul comunist după 1945, au fost în Cehoslovacia, unde comuniștii lui Klement Gottwald au obținut peste 34 % din voturi.
În rest, Armata Roșie, controlul de către comuniști al ministerelor cheie, adică Internele, Lucrările Publice a făcut ca scrutinele să fie viciate. Diplomația franceză la București a expediat sute de depeșe diplomatice în care se arăta ce se petrecuse în România.
Dar oare doar de falsificare putem vorbi? Nimeni nu-și făcea iluzii că lumea ar vota altfel sau că n-ar fi câștigat comuniștii. Repet, falsul a existat nu doar că s-au falsificat rezultate. Totul a fost executat de către comuniști la vedere pentru că în Comisia Aliată de Control care administra România până la actul final din 10 februarie 1947, al Conferinței de la Paris, sovieticii aveau singurul cuvânt, Statele Unite ale Americii și Marea Britanie fiind doar cu rol decorativ.
La Cluj, de exemplul Victor Precup, fostul atentator la adresa lui Carol al II-lea, trecut în închisoare de partea comuniștilor, a supervizat totul ca general maior, fără să se amestece cineva în treaba lui.
În plus, în vara lui 1946, Senatul se desființase ca organ reacționar, după cum se exprimau comuniștii.
Alegerile din 19 noiembrie 1946 - manipulate, dar asumate de Mesajul Tronului!
Mai degrabă, putem vorbi de o manipulare. Comuniștii la 1945, dau drumul reformei agrare, amânând tactic debutul colectivizării pe model sovietic pentru momentul când nu va mai fi fost regele la conducerea României. Apoi, dreptul de vot este proclamat de comuniști ca fiind universal, fără niciun fel de restricție.
Dreptul de vot universal era din 1919, pentru femei din anii 30, dar unele restricții mai erau. Așadar, majoritatea populației, săracă (mai puțin țăranii înstăriți, micii negustori) n-ar fi votat cu PNL și PNȚ, acum că erau comuniștii la putere și făcuseră multe lucruri menite să „ia fața” adversarului.
Elementul definitoriu care anulează de facto (niciodată de jure) caracterul oneros al alegerilor din 1946 este asumarea rezultatului prin Mesajul Tronului când Regele Mihai la 1 decembrie 1946, a inaugurat lucrările noului legislativ unicameral care devenise Parlamentul României. Așadar, recunoscându-le, regele anula orice formă de protest, evident, simbolică.
Revanșa din 17 noiembrie 1996
Așadar, comuniștii, influențând votul, au făcut și mai multe lucruri decât să falsifice rezultatele. Falsificarea a fost ultimul act din suita actelor care le-au adus triumful așteptat de toți în toamna lui 1946.
Ca o ironie a istoriei, victoria CDR la 17 noiembrie 1996, la 50 de ani fără două zile la alegerile din 19 noiembrie 1946, a fost considerată o revanșă istorică a partidelor istorice contra PSD, ca urmaș al PCR. Evident, în anul 2000, nu mai rămăsese nimic din simbolistica jumătății de secol de așteptare marcate prin victoria țărăniștilor și liberalilor din noiembrie 1996.