Senatorul Anca Boagiu, vicepreşedinte al PDL, şi-a exprimat votul la Secţia de votare nr.159 de la Şcoala 192, declarând la ieşirea de la urne că este important ca românii să se prezinte la vot şi să voteze ''cum le dictează propria conştiinţă''.
"Este un lucru foarte bun că cetăţenii îşi exercită dreptul de vot. E un lucru foarte bun să mergem să votăm, să ne exercităm acest drept constituţional pe care-l avem. Trebuie să ne informăm întâi (...) să decidem, nu lăsându-ne influenţaţi de părerile altora, ci urmând propria conştiinţă. Cred că suntem cu toţii obligaţi să ne prezentăm la vot şi sper că şi dumneavoastră (mass-media -n.r.) după ce epuizaţi turul pe care-l aveţi de făcut să mergeţi la vot. (...) Este inutil peste patru ani sau pe parcursul următorilor patru ani să te plângi că eşti nemulţumit de ceea ce se întâmplă", a spus Anca Boagiu, după ce a votat la ALEGERI LOCALE 2012. Vicepreşedintele PDL a adăugat că "astăzi avem ocazia să votăm pentru o Românie modernă, pentru o Capitală modernă, pentru democraţie, pentru libertate, pentru un Bucureşti modern, european. Pentru un Bucureşti care să fie în mod real un reper la nivelul Uniunii Europene", a mai spus Boagiu.