Alegeri interne la PNL. Florin Cîțu și-a lansat candidatura în plin scandal privind condamnarea din Statele Unite

Florin. Citu

Florin Cîțu își propune să transforme PNL într-un partid puternic, care să guverneze în următorii opt ani de zile, Premierul și-a depus candidatura pentru congresul din 25 septembrie.

Este oficial, Florin Cîţu candidează pentru funcţia de preşedinte al partidului, la Congresul PNL din 25 septembrie. El și-a depus candidatura pentru președinția partidului, după apariția mai multor controverse legate de trecutul său. Pretendentul la șefia PNL a fost condamnat, în urmă cu 20 de ani pentru conducere sub influența alcoolului, iar acest lucru i-ar putea dăuna în campania pentru președinția PNL.

„Mi-am depus candidatura la conducerea PNL acum 10 minute, a declarat Florin Cîțu, înconjurat de majoritatea liderilor PNL

La momentul depunerii candidaturii, în sediul din Modrogan, au fost convocați toți liderii organizațiilor județene care îl susțin. Astfel, Cîțu dorește să pară un candidat puternic, care se bazează pe cei mai importanți lideri ai partidului.

El a declarat că este liberal și își propune să trăiască toată viața ca liberal. De asemenea, Florin Cîțu a anunțat că intenționează să unească PNL după 25 septembrie și să-l transforme în cel mai important partid din România.

„Le mulţumesc tuturor care sunt astăzi lângă mine, dar nu ne oprim aici pentru că am intrat în această cursă să unesc PNL şi vom încerca până în 25 septembrie să îi avem pe toţi lângă noi, dar cu siguranţă după 25 septembrie vom avea întreg PNL în jurul acestei moţiuni. Este oficial acum. Mi-am depus candidatura pentru preşedinţia PNL acum 10 minute. Sunt un liberal convins şi cred că acest lucru e deja evident pentru toată lumea. Mi-am trăit, îmi trăiesc şi îmi voi trăi viaţa doar după principii liberale.

Indiferent alături de cine vom guverna în următorii 8 ani de zile, nu voi abdica niciodată de la principiile mele liberale. După 25 septembrie altfel se vor lua deciziile în PNL. Eu construiesc echipe, m-am înconjurat de oameni care au făcut performanţă şi nu voi rămâne singur. Această despre mine nu e despre mine, despre contracandidatul meu, este de viitorul PNL, dar şi despre viitorul României”, a afirmat Florin Cîţu, vineri la sediul PNL.

Moțiunea cu care candidează Florin Cîțu

Moțiunea cu care candidează Florin Cîțu, la președinția partidului se numește „România liberală” și propune transformarea PNL într-un partid puternic și modern.

„Partidul Naţional Liberal va rămâne un partid de centru-dreapta, care are drept curente principale liberalismul, creştin-democraţia şi conservatorismul. Lianţii ideologici care unesc toate orientările din interiorul partidului sunt fondul liberal comun şi apartenenţa la mişcarea populară europeană”, se arată în moţiunea lui Florin Cîțu.

Potrivit documentului, liberalismul modern se bazează pe mai muți piloni: punerea cetăţenilor în centrul guvernării şi politicii prin oferirea celui mai avantajos contract politic pentru aceştia; statul de drept; statul eficient pus în slujba cetăţeanului; concentrarea statului asupra furnizării corespunzătoare a celor mai importante bunuri şi servicii publice; furnizarea cadrului instituţional necesar producţiei private eficiente a unor bunuri şi servicii aflate astăzi în sarcina statului.

„Democraţia şi proprietatea privată nu pot fi un moft sau un lux, după cum s-au exprimat unii, ci ar trebui să reprezinte normalitatea. Nu poate exista o diferenţă între cum înţelegem să apărăm principiile democratice în interiorul partidului şi modul în care înţelegem să le extindem în viaţa publică, dar în acelaşi timp trebuie să fim siguri că respectăm adevăratele principii ale democraţiei şi liberalismului”, se mai menţionează în document.

Moțiune depusă în mijlocul unui imens scandal

Lansarea candidaturii lui Florin Cîțu are loc în plin scandal provocat de o condamnare a acestuia, în urmă cu 20 de ani, în Statele Unite. Florin Cîţu a fost arestat de autorităţile americane pe 3 decembrie 2000, după ce a fost depistat conducând un autoturism cu o concentrație de alcool de 0.161.

El a recunoscut ceea ce s-a întâmplat, însă a pus totul pe seama greșelilor tinereții.

Chiar în ziua în care urmează să-și lanseze candidature, în spațiul public a apărut și fotografia de la momentul arestării sale. Documentul îl înfățișează pe Florin Cîțu (28 de ani, la acea vreme), purtând ochelari și îmbrăcat într-un tricou alb, cu spatele la perete, având numărul de caz: 23665.