Până în acest moment, doar puțin peste 1.300 de persoane care locuiesc în străinătate s-au înscris pentru a vota la alegerile prezidențiale și referendumul național din Republica Moldova.
Prea puțini cetățeni ai Republicii Moldova s-au înscris pentru vot
Cetățenii moldoveni din diaspora se pot înscrie pentru a vota pe platforma inregistrare.cec.md.
Autoritățile le cer cetățenilor să fie mai activi cu înscrierea, întrucât preînregistrarea va afecta numărul secțiilor de votare organizate în străinătate.
Cei mai mulți moldoveni s-au înscris până acum în Germania, România, Italia, Statele Unite ale Americii și Franța, a anunțat secretarul de presă al guvernului, Daniel Vodă. Acesta a precizat că, în scest moment, sunt puțin peste 1.300 de persoane care s-au înscris deja pe platformă.
Organizarea de secții de votare în străinătate depinde de numărul celor care s-au înscris pentru a vota
Preînscrierea pentru votul la alegerile prezidențiale și la referendumul constituțional republican, care va avea loc pe 20 octombrie, inclusiv pentru votul prin corespondență, este deschisă cetățenilor cu drept de vot aflați în străinătate.
Autoritățile le reamintesc tuturor celor care au rude sau prieteni în străinătate că, pentru a participa la vot, trebuie să se înregistreze pe platforma Comisiei Electorale Centrale.
Preînregistrarea este unul dintre cele trei criterii utilizate de Comisia Electorală Centrală pentru a determina numărul secțiilor de votare care vor fi deschise în străinătate.
Cum se poate vota în diaspora
Înscrierea pentru votul la alegerile prezidențiale și referendumul pentru aderarea la Uniunea Europeană se poate face online pe site-ul alegator.md, accesând link-ul inregistrare.cec.md , sau prin intermediul unei cereri scrise individuale sau de grup depuse la Comisia Electorală Centrală prin misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale Republicii Moldova din străinătate.
Termenul limită pentru preînscrierea în vederea votării pe 20 octombrie este 6 septembrie 2024.
Reamintim că pe 20 octombrie, în Republica Moldova vor avea loc alegeri pentru alegerea președintelui, precum și un referendum constituțional republican privind integrarea europeană a țării.