Alegeri europarlamentare. Surpriză uriașă la alegerile europarlamentare din Germania. Specialiștii prefigurează că socialiștii (SPD) cancelarului Olaf Scholz au fost depășiți de către extremiștii de la AfD.
Alegeri europarlamentare. Partidul lui Olaf Scholz a fost depășit de extremiștii de la AfD
Alianţa conservatoare CDU/CSU, reprezentată cândva de fostul cancelar Angela Merkel, a ieşit clar învingătoare, cu 29,5-30% din voturi. Aceste date au fost obținute la ieşirea de la urne din Germania, unde urnele s-au închis la ora locală 18.00 (19.00, ora României), potrivit The Guardian.
În același timp, Verzii au obținut doar 12-12,5% din voturi, faţă de 20,5% în 2019. Atunci au avut al doilea cel mai bun rezultat.
Formaţiunea de extremă dreapta Alternative für Deutschland (AfD) a înregistrat câştiguri foarte clare. Rezultatele iniţiale ale sondajelor arată că sunt pe cale să obţină 16-16,5% din voturi faţă de 11% în urmă cu cinci ani. Prin aceste rezultate reușesc să îi depășească pe social-democrații lui Olaf Scholz, care ar avea doar 14% din voturi.
Primul test pentru partidul nou înfiinţat al lui Sahra Wagenknecht, BSW, reuşind să obţină din start 5,5-6 % din voturi
Toate cele trei partide din coaliţia lui Olaf Scholz în guvernul federal german par să fi fost sancționate de alegători:
- Uniunea Creştin-Democrată/Uniunea Creştin-Socială (CDU/CSU): 29,5%.
- Alternativa pentru Germania (AfD): 16.5%
- Partidul Social Democrat (SPD): 14%
- Verzii: 12%
- Democraţii liberi (FDP): 5%
La alegerile din 2019, CDU a fost la 28,9%, SPD la 15,8% şi AfD la doar 11%
În Austria, Partidul Libertăţii (FPO), de extremă dreapta, este cel mai probabil câştigătorul alegerilor europene de duminică. Sondajele au fost publicate de principalele companii mass-media.
Partidul Libertăţii (FPO) este creditat cu 27% din voturi. Astfel, partidul devine pentru prima dată cea mai importantă forţă politică din ţară.
OVP, partidul cancelarului Karl Nehammer, a ieșit abia pe locul secund cu 23,5%, în timp ce SPO (social-democrații) au 23%.
Potrivit centralizării rezultatelor bazate pe estimări din Austria, Germania, Cipru, Grecia şi Olanda, PPE a obţinut în total 51 de locuri.