Peste 500 de candidați, reprezentanți ai unor formațiuni politice sau independenți, își dispută cele 32 de mandate de europarlamentar.
Campania electorală s-a încheiat în această dimineață, la ora 7.00. Peste 18 milioane de alegători cu drept de vot sunt aşteptaţi, mâine, la urne pentru a-i desemna pe cei 32 de reprezentanți ai României în Parlamentul European.
● Totodată, 53 de candidaţi se vor confrunta în alegerile parlamentare parțiale care vor avea loc simultan cu euroalegerile, în colegii din şase judeţe – Ilfov, Galaţi, Gorj, Hunedoara, Satu Mare, Timiş şi Bucureşti - pentru a-şi ajudeca şase mandate de deputat şi două de senator.
● De asemenea, în 19 judeţe se vor organiza, paralel, și alegeri locale parțiale pentru posturile vacante din administraţia locală. Trebuie reținut că sunt situații în care în aceeași secție de votare se va vota pentru toate cele trei scrutine, dar în săli diferite.
● Votarea începe la ora 7.00 și se încheie la ora 21.00. Pentru alegerile de mâine, au fost organizate 18.532 secţii de votare în ţară şi 190 de secţii în străinătate pentru alegătorii români aflaţi în străinătate. Putem vota oriunde
● Alegătorii vor vota la secţia de votare unde sunt înscrişi în listele electorale permanente sau în cele speciale. Pentru europarlamentare, cetăţenii care se află în altă localitate decât cea în care au domiciliul vor putea vota la orice secție.
● Se va putea vota cu cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, paşaportul diplomatic, paşaportul de serviciu sau carnetul de serviciu militar, în cazul elevilor din şcolile militare.
● Bucureștenii care au cărțile de identitate expirate, pierdute sau distruse își pot schimba buletinele inclusiv în ziua alegerilor. Actele de identitate vor fi eliberate în aceeași zi.
● Alegătorii votează separat în cabine închise, aplicând ştampila cu menţiunea „VOTAT” înăuntrul patrulaterului care cuprinde lista de candidați sau prenumele şi numele candidatului independent pe care îl votează.
● Orice alegător poate sesiza în scris neregulile observate președintelui biroului electoral al secției de votare. Prima estimare a prezenței, la 11.00
● Biroul Electoral Central va face prima informare publică privind prezența la vot duminică, la ora 11.30, continuând la 14,30, 17,30, 20,30 şi 22,30.
● Pentru estimările rezultatelor, TVR va prezenta duminică, după ora 21.00, un exit-poll efectuat de CURS și Avangarde, iar România TV va lucra cu CSCI. IRES nu va efectua exit-poll, dar va face un sondaj telefonic ale cărui rezultate vor fi prezentate la Digi 24.
Contravenții și sancțiuni
● Continuarea propagandei electorale după încheierea campaniei, precum și sfătuirea, în ziua votării, a alegătorilor, la sediul secțiilor de votare, să voteze sau să nu voteze un candidat sau o listă a unei formațiuni care participă în alegeri se sancționează cu amendă de la 1.500 lei la 4.500 lei.
● Votul multiplu se sancționează cu închisoare între șase luni și trei ani sau amendă. La fel și votul cu acte de identitate false.
● Cu amendă se sancționează și purtarea, pe durata votării, de către membrii birourilor secțiilor de votare de ecusoane, insigne sau alte însemne de propagandă electorală.
● BEC a stabilit că este interzisă fotografierea sau filmarea buletinelor de vot și părăsirea secției de votare cu buletine de vot de către alegători.
● Neștiința de carte nu constituie motiv pentru a intra însoțit în cabina de vot. Totodată, nu pot fi instalate echipamente de înregistrare audio și video în secțiile de votare.
● Urna mobilă se va trimite la domiciliul alegătorilor numai ca urmare a unei cereri scrise, care trebuie însoțită de copii ale unor acte medicale sau alte acte oficiale din care să rezulte că persoanele respective sunt netransportabile. Cererile se depun până sâmbătă, 24 mai, la ora 20.00.