Învăţătoarea Cristiana Anghel şi academicianul Dinu Giurescu vor candida la alegerile parlamentare pe listele Uniunii Social Liberale pe locurile rezervate Partidului Conservator, a confirmat, pentru Agerpres, preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu.
Învăţătoarea Cristiana Anghel din Caracal a făcut greva foamei timp de 70 de zile, în 2010, pentru aplicarea legii de majorare a salariilor cadrelor didactice. PC i-a oferit colegiul de senator de Dolj rezervat PC.
"Am convingerea că România are acută nevoie de modele autentice. Parlamentul, instituţia fundamentală a democraţiei, are nevoie de credibilitate", a explicat Dan Voiculescu. Acesta a descris-o pe Cristiana Anghel drept "o persoană cu forţă morală şi responsabilitate civică". "Va oferi o necesară lecţie de responsabilitate şi va demonstra că băncile Parlamentului sunt pentru muncit, pentru construit, pentru gândit, nu pentru dormit", a spus Voiculescu.