Alegerea procurorului general al Republicii Moldova. Cine sunt cei trei candidați care vor susține proba interviului

Consiliul Superior al Procurorilor. Sursa foto: csp.md

Procurorul general al Republicii Moldova ar putea fi ales din cei trei candidați care întrunesc condițiile prevăzute de lege, după examinarea dosarelor.

După examinarea celor patru dosare, membrii Consiliului Superior al procurorilor (CSP) au anunțat că Alexandru Cernei, Ion Munteanu și Octavian Iachimovschi vor susține pe 30 mai proba interviului. Fostul lector universitar Grigore Vornicescu nu a întrunit anumite condiții pentru participare la concurs. Acesta nu are cel puțin 5 ani funcția de judecător, avocat, procuror sau ofițer de urmărire penală.

De asemenea, Grigore Vornicescu nu a prezentat tot setul de acte necesare până la perioada limită: cazierul judiciar detaliat, certificatul medical privind starea sănătății, referința de la ultimul loc de muncă, scrisoarea de motivație și conceptul de management și dezvoltare instituțională.

Conform Legii, candidații pentru postul de șef la procuratura generală trebuie să dețină cetățenia Republicii Moldova, să cunoască limba de stat, să aibă o reputație ireproșabilă și studii în domeniul dreptului.

Ministrul Justiției din Republica Moldova, Veronica Mihailov-Moraru, a declarat că numirea procurorului general este una dintre cerințele înaintate de Uniunea Europeană în contextul în care la sfârșitul lunii iunie ar putea începe negocierile de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Procurorul general al Republicii Moldova, greu de ales

Reamintim că, la sfârșitul lunii februarie, CSP a anulat rezultatele concursului pentru funcția de procuror general, câștigat de șeful adjunct al Procuraturii Anticorupție, Octavian Iachimovschi. Decizia a fost luată după ce un membru al CSP, Olesea Vîrlan, a depunctat un candidat, fără a-și argumenta notele, iar ulterior aceasta a demisionat.

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, declara că funcția de procuror general nu este populară pentru că situația în sistem este încă una complicată.

Maia Sandu / Sursa foto: Facebook/Maia Sandu

„Pe de o parte trebuie să facem reforma și în același timp sistemul trebuie să livreze. Reforma pe care o facem acum a fost amânată de prea multe decenii. Mulți oameni competenți onești au plecat din sistem. E un subiect mai trist că nu avem mai mulți candidați care să aibă curaj și să nu aibă probleme legate de integritate. Să fie și profesioniști, deci ilustrează într-un fel sau altul starea de lucruri în sistem în general”, a spus Maia Sandu.