Alegere între gazul rusesc şi Bruxelles. Declaraţii făcute de șeful diplomaţiei ungare la Bucureşti

Electoratul de bază al FIDESZ, cel mai antieuropean / © Bettina Wagner | Dreamstime.com

Ministrul ungar al Afacerilor Externe de la Budapesta, aflat în vizită la Bucureşti, a acuzat Bruxelles-ul că Ungaria este dependentă de gazul rusesc.

Gazul rusesc este încă o necesitate pentru Ungaria, asta spune ministrul ungar al Afacerilor Externe de la Budapesta.

Prezent la Bucureşti, acesta a criticat dur Bruxelles-ul pentru lipsa fondurilor de dezvoltare a infrastructurii.

Oficialul maghiar a declarat şi că taxa introdusă de Bulgaria pentru gazele rusești care trec pe teritoriul său ar putea fi un pericol.

Cu un teritoriu fără ieşire la mare, fiind dependentă energetic faţă de alte ţări, Ungaria reclamă că singura soluţie pentru diversificare este interconectarea.

Reţeaua de sud est a Europei are însă la capacitate limitată.

„Nu putem să renunţăm la gazul rusesc”

„Din cauta infrastructurii de fapt, nu putem să evităm folosirea gazului rusesc. Dacă renunţăm la gazul rusesc, dacă renunţăm la livrările lor, pur şi simplu nu suntem capabili să aprovizionăm ţara. Noua lege din Bulgaria impune o taxă suplimentară de zece euro pe gazul care vine din Rusia pe fiecare megawatt/oră. Ceea ce poate fi un pericol pentru siguranţa aprovizionării, în cazul nostru şi al Serbiei. Pentru că gazul vine prin Turcia, prin Bulgaria, prin Ungaria", a declarat Péter Szijjártó, ministrul Afacerilor Externe din Ungaria.

Peter Szijjártó / Sursa foto: Peter Szijjarto / Facebook

„Pentru Ungaria, cel mai mare obstacol în calea diversificării este Bruxelles"

Oficialul maghiar a atacat dur Bruxelles-ul. El susţine că statele din regiune ar trebui să convingă Comisia Europeană să acorde asistenţă financiară pentru dezvoltarea infrastructurii.

„Pentru Ungaria, cel mai mare obstacol în calea diversificării este Bruxelles şi câteva state membre", a spus Péter Szijjártó, ministrul Afacerilor Externe din Ungaria.

În replică, ministrul român al Energiei, Sebastian Burduja, a subliniat că Războiul Rusiei împotriva Ucrainei a creat o oportunitate pentru a elimina dependența față de gazul rusesc.

„Când vine vorba despre astfel de investiţii strategice, eu cred că şi Comisia Europeană şi actuala comisie şi viitoarea comisie trebuie să fie inţeleaptă. Şi să inţeleagă pur şi simplu că e o miză mult prea mare", a precizat Sebastian Burduja, ministrul Energiei.