Aleea Personalităţilor, în centrul oraşului

Timişoara va avea, de anul acesta, o variantă bănăţeană a „Walk of fame“.

Astfel, autorităţile locale vor amplasa 20 de statui ale unor personalităţ i de marcă ale oraşului pe aleea principală din Parcul Central.

„Vrem o abordare sobră, serioasă, vor fi amplasate doar busturi, de la guvernanţi, politicieni, oameni care au avut un cuvânt de spus în istoria şi dezvoltarea Timişoarei, până la artişti şi foste glorii ale sportului“, completează viceprimarul Adrian Orza.

Statuile vor fi realizate cu bani de la bugetul local, iar fiecare soclu va avea o plăcuţă cu informaţii despre personalitatea respectivă.

Autorităţile timişorene speră ca primele patru statui să fie amplasate în parc până pe 3 august, când este Ziua Timişoarei. Celelalte sculpturi vor fi gata anul viitor. Pe de altă parte, directorul Filarmonicii Banatul, Coriolan Gârboni, pregăteşte o a altă serie de 30 de statui ale unor personalităţi care au făcut Timişoara cunoscută pe plan internaţional. În acest caz, statuile vor avea 1,9 metri înălţime.

Proiectul iniţiat de Fundaţia Academică Culturală Timişoara, în colaborare cu primăriile din Timişoara, Zrenjanin şi Vârşeţ (Serbia) va fi depus, în luna mai, pentru finanţare europeană. „20 dintre statui vor fi amplasate în Timişoara, iar câte cinci în cele două oraşe sârbeşti. Deja am găsit sponsorizare pentru primele trei lucrări: Tarzan, Bela Lugosi, maestrul filmelor horor, care s-a născut la Lugoj şi a fost câţiva ani actor la teatrul din Timişoara, şi un grup statuar dedicat eroului anonim din decembrie 1989“, spune Coriolan Gârboni.