Alcoolismul, “tratat" cu amenzi de peste 1.000 de lei

Senatorii au votat un proiect de lege care obligă persoanele care beau peste măsură să plătească amenzi consistente. Dacă nu au bani, pot munci în folosul comunităţii.

Măsură a fost luată ca urmare a numărului alarmant de mare de persoane ajunse la spital în stare de ebrietate, de cele mai multe ori violente atât cu medicii, cât şi cu pacienţii internaţi. Deputatul UNPR de Iaşi, Tudor Ciuhodaru atrăgea atenţia, în luna februarie, că, pentru astfel de situaţii, se cheltuiesc anual 25 de milioane de euro, iar numărul cazurilor este echivalent cu populaţia oraşului Tecuci. "Sunt doctor şi lucrez într-un spital unde ponderea cazurilor de acest tip este foarte mare. De foarte multe ori am fost puşi in situaţia de a da de pe canapeaua de urgenţă un bătrân lovit de o maşină pentru că aveam de tratat un astfel de pacient", a mărturisit Ciuhodaru. Beţivii spitalizaţi ar putea scoate din buzunar peste 1000 de lei. Dacă ajung să fie internaţi din cauza băuturii, însă nu-şi pot plăti serviciile medicale, vor fi obligaţi să muncească 50 de ore în folosul comunităţii.