Chiar dacă este neglijat de mulți părinți, în realitate, subiectul alcoolului ar trebui să nu se transforme într-un subiect tabu în relația cu copiii noștri.
Sunt mulți copii care experimentează prima beție la vârste fragede, până în 4-6 ani, atunci când nu au nici cea mai vagă idee de consecințele pe care le pot avea aceste incidente.
Nu doar neglijența adulților sau micile „accidente” îi „programează” pe copiii de astăzi să devină alcoolicii de mâine, ci și lipsa de comunicare și, implicit, lipsa informației vis a vis de acest subiect încă din copilărie.
Cele mai recente studii arată că cei mici ajung să guste alcool până la vârsta de 11 ani și, automat, sunt de cinci ori mai predispuși să consume alcool mai des, spre deosebire de copiii care nu au gustat alcool până la această vârstă. Explicația este simplă, ei nu înțeleg pericolul, li se pare amuzantă senzația de beție și, nu în ultimul rând, fac cunoștință cu plăcerea și, mai apoi, cu negarea acestei plăceri.
Efectele consumului de alcool asupra organismului în dezvoltare:
Ficatul este afectat și are nevoie de câteva zile pentru a se reface și a reveni la funcționarea normală;
Ritmul cardiac poate deveni neregulat;
Temperatura corpului scade și poate duce la hipotermie, în special în anotimpurile reci; Respirația poate deveni dificilă;
Poate aduce probleme psihice, precum depresia sau anxietatea;
Pentru a evita atât problemele fizice cât și cele psihice vă recomand să:
1. Începeți să purtați discuții cu cei mici cât mai repde despre acest subiect. Atunci când în discuție nu se face referire la copil în mod direct, discuția poate avea un caracter general și informația nu va fi refuzată.
2. Explicațile care sunt consecințele alcoolului din punct de vedre fizic și, mai apoi, în societate. Pentru că ne place sau nu, alcoolul aduce izolare de familie și prieteni și reduce și „calitatea” anturajului.
3. Răspundeți-le la întrebări atunci când copilul își manifestă interesul sau curiozitatea față de acest subiect. Cea mai frecventă întrebare fiind de ce nu am voie să beau alcool și adulții au voie? Ei bine, la fiecare vârstă răspunsul diferă însă este important să punem accent pe efectele dezvoltării fizice și psihice.
4. Oferiți informații utile pe termen lung. Exemplu: Ai voie să bei alcool după vârsta de 18 ani… sau alcoolul dacă nu este băut în cantități „rezonabile” are consecințe… sau alcoolul nu este periculos dacă este consumat echilibrat … etc.
5. Oferiți-le exemple cu persoane care se confruntă cu dependența de alcool, înainte de a avea probleme cu alcoolul. Puterea exemplului este mai puternic asimilată decât simplele discuții. Ceea ce înseamnă că puteți să-i vorbiți despre un om al străzii atunci când îl vedeți că este în stare de ebrietate, de un vecin sau de un alt membru al familiei.
6. Antrenați copilul, nu încercați să-l controlați. Atunci când îl pregătiți de viață și îi oferiți informațiile fără a-l afecta în mod direct, nu va fi nevoie să-l controlați pentru că el va asimila informațiile constructiv și va ști să se apere singur de ce îi poate face rău.
7. Învățați-vă copiii să se bucure de viață fără să fie stimulați de alcool. Când ajungem în adolescență avem tendința să confundăm alcoolul cu distracția, ceea ce nu este normal.
8. Învățați-vă copilul să spună nu! Chiar dacă pare lipsit de importanță atunci când ne învățăm copiii să spună NU!, în realitate îl învățăm să-și asume ce vrea, să aibă încredere în propriile decizii și să devină responsabil în fața unei decizii.
9. Fiți un model pentru copilul dvs.! Pentru a vă feri copiii de tentație, este bine să nu fie expuși direct la consumul de alcool excesiv al părinților sau al bunicilor.
10. Conturați un model de viață sănătos! Atâta timp cât copilul este crescut într-un mediu sănătos, cu principii sănătoase, evoluția lui va merge în direcția favorabilă.