În anii ’40, caricaturistul Albert Poch a fost alungat din casă prin ordinul unui ministru al lui Antonescu. Urmaşii acestuia îl somează acum să evacueze locuinţa din Bucureşti.
Caricaturistul Albert Poch a trăit, la vârsta de 11 ani, o dramă pe care cei mai mulţi au văzut-o doar în filme. Crescut în Babadag, judeţul Tulcea, a fost nevoit să fugă de acasă în timpului prigoanei împotriva evreilor din România, pornită pe 9 iulie 1941.
Holocaustul l-a lăsat fără un unchi şi fără o mătuşă. Printre cei care s-au implicat decisiv în aceste evenimente se află fostul ministru al justiţiei din guvernul Anonescu, Constantin Cotty-Stoicescu.
Amintiri grele
După aproape 70 de ani, Albert Poch e la un pas să rămână din nou fără locuinţă după ce urmaşii lui Constantin Cotty-Stoicescu au primit înapoi o clădire care i-a aparţinut ministrului, clădire în care caricaturistul are un apartament. Retrocedarea e ilegală, zice Poch, care adaugă că fostul ministru al justiţiei e criminal de război, deci urmaşii săi n-au dreptul legal la restituire.
"Din cauza lui mi-am pierdut o parte din familie şi am rămas fără casa natală, în iarna lui 1941. Stoicescu a susţinut în guvern adoptarea legii Germaniei hitleriste pentru soluţionarea problemei evreieşti, adică exterminarea, concluzionând că în felul acesta «îi lichidăm pe toţi, nu ne scapă nici unul». Aici am citat din stenogramele şedinţelor guvernului Antonescu", ne spune azi Albert Poch.
A locuit, fără să ştie, în casa ridicată de Stoicescu
În anii ’50, graficianul era un tânăr caricaturist, colaborator al revistei "Urzica". "Stăteam cu familia pe strada Vasile Lascăr. Am hotărât împreună cu soţia să ne mutăm într-un apartament mai spaţios, pentru a sta cu toţii la un loc. Eram vreo opt persoane. Eu şi soţia, un frate de-al ei cu soţia sa şi părinţii noştri", îşi aminteşte Albert Poch.
A depus un anunţ la fostul ICRAL (Întreprinderea de Construcţii, Reparaţii şi Administrare Locativă) pentru a face schimb de locuinţă. "S-a prezentat un maior la mine, care mi-a spus că are nevoie de locuinţa mea şi că, în schimb, îmi dă ceva pe Ştirbei Vodă nr. 68", spune Albert Poch. Caricaturistul nu a avut curiozitatea să afle cine a construit clădirea; ar fi putut afla că era ridicată tocmai de Constantin Cotty-Stoicescu.
La câţiva ani după căderea regimului comunist, prin 1995-1996, i s-a spus că trebuie să-şi cumpere locuinţa, că nu mai poate sta doar cu chirie. "Mi-am vândut autoturismul şi, cu ce economii mai aveam, am strâns 10.000 de dolari, cât costa apartamentul la acel moment", a declarat Albert Poch.
"Nu puteam permite să fiu dat afară de acelaşi om"
Deşi scăpase de primul val al retrocedărilor, imobilul din Ştirbei Vodă 68 a fost cerut spre restituire în baza Legii 10/2001.
Cererile de retrocedare au fost realizate în perioada 2002-2004. "Când am auzit prima dată de revendicare, eram într-un fel împăcat. Comunitatea evreiască putea să-mi pună la dispoziţie o locuinţă, plus că sunt membru al Uniunii Artiştilor Plastici, fapt ce îmi permite să am din partea statului o locuinţă cu o cameră care să-mi fie atelier de lucru", ne-a spus Albert Poch.
Dar apartamentul era cerut de Rodica Macry şi Lavinia Burculeţ, urmaşii lui Constantin Cotty-Stoicescu. "Când am auzit că retrocedarea se face către urmaşii lui Stoicescu am simţit că înnebunesc. Familia mea a avut de suferit de pe urma lui. Mi-au dispărut rude în lagărele de deportare. Nu puteam permite să fiu dat afară de acelaşi om. Mai ales că, în opinia mea, este criminal de război, iar toate bunurile sale au fost confiscate de stat şi prin urmare nu are dreptul la retrocedare", ne mai spune el.
URMAŞII FOSTULUI MINISTRU
Moştenitorii, neamuri îndepărtate
În urma judecării cererii de retrocedare a imobilului de pe strada Ştirbei Vodă a reieşit că doar apartamentul de la etajul doi, cel al lui Albert Poch, trebuie retrocedat. Asta, întrucât restul locuinţelor au fost înstrăinate de Stoicescu în perioada vieţii sale.
Cereri de retrocedare vechi
Moştenitorii (Rodica Macry şi Lavinia Burculeţ) au obţinut decizii favorabile în toate instanţele - fond, apel şi recurs, şi acum doresc să intre în posesia apartamentului. Rodica Macry e considerată urmaşa lui Ioan Stoicescu, care la rândul său este un văr îndepărtat al Anei Stoicescu - sora lui Constantin Cotty-Stoicescu. "Rodica Macry a început să facă diligenţele pentru a intra în posesia acestei clădiri în urmă cu aproape zece ani. Acum este grav bolnavă şi nu poate sta de vorbă cu nimeni", ne-a declarat Vlad Macri, rudă cu moştenitoarea.
Lavinia Burculeţ e urmaşa lui Constantin Burculeţ (decedat), verişor cu Profira Stoicescu, care, la rândul ei, era verişoară îndepăratată cu Constantin Cotty-Stoicescu. Cum Lavinia Burculeţ este un copil, cererea sa de revendicare a fost realizată, în numele ei, de Aurora Vicaş, mama Laviniei. Aurora Vicaş a refuzat să ofere detalii legate de acest subiect.
"A. Poch nu are dreptate"
"Îl înţeleg pe Albert Poch, dar nu are dreptate. Constantin Cotty-Stoicescu nu e considerat criminal de război în faţa legii. A murit înainte ca să înceapă urmărirea penală în instanţă şi de a fi acuzat de crime de război. Nu există niciun dosar în acest sens", ne-a declarat Elena Ciurezu, avocata care îi reprezintă pe moştenitorii lui Constantin Cotty Stoicescu.
CINE ESTE ALBERT POCH
Planul secret al caricaturistului Bucureşteanul Albert Poch, de 81 de ani, e un apreciat artist plastic, grafician şi caricaturist, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România. A expus în saloane de artă din ţară şi din străinătate, a primit o distincţie pentru Cea mai bună caricatură de presă în 1969 şi a colaborat mulţi ani la revista de umor "Urzica".
După o viaţă dedicată caricaturii, planul lui, acela de a-şi dona locuinţa statului, "ca să devină o pinacotecă a caricaturii şi graficii satirice româneşti", riscă să eşueze. "Îmi mai rămâne, iată, percepţia hidoasă a negării de tip antisemit a Holocaustului, ignorată cu vinovăţie de justiţie. E o victorie antinaţională împotriva statului român. Că evrei, oricum, nu prea mai sunt", spune el.
LEGISLAŢIE
Decesul "nu împiedică luarea măsurilor"
Legile româneşti împiedică retrocedarea unor bunuri către urmaşii unor criminali de război, punctează Radu Ioanid, director în cadrul U.S. Holocaust Memorial Museum, Washington D.C.
Două legi
Astfel, prin Hotărârea de Guvern nr. 250, din 2007, se stabilesc normele de aplicare ale Legii 10 din 2001, act legislativ prin care s-au realizat retrocedările în România: "Nu constituie preluare abuzivă şi deci nu fac obiectul legii următoarele categorii de situaţii: (…) confiscarea unor bunuri ca urmare a săvârşirii unor crime contra umanităţii sau crime de război săvârşite în perioada septembrie 1940-9 mai 1945. Este vorba de persoane vinovate de război, gardieni de lagăre sau alte persoane care se încadrează în prevederile legii nr. 312/1945".
În acelaşi timp, Legea 312/ 1945 arată, la articolul 9, aliniatul 2: "Prin trimiterea în judecată, toate bunurile învinuitului sunt lovite de indisponibilitate. Stingerea incriminării prin moartea învinuitului, intervenită după începerea cercetărilor, nu împiedecă luarea măsurilor şi nici indisponibilitatea bunurilor, iar cercetările şi judecata se vor urma în contra moştenitorilor, pentru confiscarea averii în folosul Statului cu titlu de despăgubire".
ISTORIC
Cazul Cotty-Stoicescu, asemănător cu cele ale lui Hitler şi Himmler
Deşi Constantin Cotty-Stoicescu a făcut parte din guvernul Antonescu, condamnat în întregul său pentru crime de război, ministrul justiţiei nu a fost acuzat şi în instanţă, deoarece s-a sinucis înainte de a fi judecat. Cazul e asemănător cu cele ale lui Adolf Hitler şi Heinrich Himmler, comandantul forţelor de tip "SS" ale armatei naziste.
Radu Ioanid: "A făcut parte din echipa lui Antonescu"
Director la International Archival Programs Division din cadrul U.S. Holocaust Memorial Museum, Washington D.C., Radu Ioanid e de părere că ministrul de justiţie al guvernului Antonescu poate fi considerat un criminal de război fiindcă a făcut parte dintr-un executiv condamnat pentru astfel de fapte.
"Constantin Stoicescu, ministru de justiţie în guvernul Antonescu (februarie 1941-august 1942) nu e primul criminal de război care moare înaintea procesului său: cazuri similare sunt cele ale lui Heinrich Himmler şi al lui Robert Ley (n.r. - nazist de seamă şi şef al Frontului Laburist German). Constantin Stoicescu a fost ministrul justiţiei într-un guvern care rămâne condamnat pentru crime împotriva umanităţii. A făcut parte din echipa lui Antonescu în perioada cea mai represivă, perioadă care a inclus masacre de amploare şi deportări în masă ale populaţiei evreieşti", ne-a explicat Radu Ioanid.
Conform istoricului, Stoicescu s-a implicat direct în interpretarea şi aplicarea legislaţiei rasiale antisemite din România. "În şedinţa Consilului de Miniştri, din 12 martie 1941, el afirma în legătura cu «definiţia evreului»: «Am dat adeziune în urmă la definiţia care e în proiectul dlui subsecretar de stat al Colonizării, care cred că e cea mai largă definiţie, şi am putea spune: Sunt evrei, în sensul legii de faţă, toţi cei cari au un părinte sau un bunic evreu. Cu asta am terminat. I-am curăţat pe toţi»", precizează Ioanid.
Nu există o cifră exactă a evreilor ucişi în România în timpul Holocaustului. Se apreciază că în jur de 250.000 au avut de suferit, fiind executaţi ori deportaţi.
Replici între avocaţi
"Cotty-Stoicescu s-a împuşcat în cap înainte să fie judecat, aşa cum a făcut şi Hitler. Cu toate acestea, Hitler este considerat un criminal de război. La fel trebuia să fie şi situaţia ministrului de justiţie al lui Antonescu", ne-a declarat Ion Costei, avocatul caricaturistului.
"Domnul Costei poate susţine orice doreşte. Realitatea e că nu există niciun dosar trimis spre instanţe în care Constantin Cotty-Stoicescu să fie acuzat de crime de război", a replicat Elena Ciurezu, avocata moştenitorilor lui Cotty-Stoicescu.
Cum a murit Hitler
Pe 30 aprilie 1945, în timpul luptelor pentru cucerirea Berlinului, Hitler s-a sinucis, înghiţind o capsulă de cianură şi apoi împuşcându-se. Trupul său şi cel al Evei Braun au fost depuse în craterul unei bombe, stropite cu benzină şi apoi li s-a dat foc pentru a nu ajunge în mâinile generalilor ruşi.