Alarmant. În Romania SE NASC TOT MAI PUȚINI COPII. BEBELUȘII NE MOR pe capete

Datele oficiale privind sporul natural al populației sunt din ce în ce mai îngrijorătoare. Față de anul trecut, acest indice a scăzut de două ori.

O explicație o oferă studiul realizat de Eurostat, realizat pe această temă: ”În România, oamenii se căsătoresc la vârste mai înaintate, după ce procesul de instruire este complet, când sunt integraţi pe piaţa muncii şi au resursele materiale necesare pentru un trai decent în cuplu. Creşterea vârstei medii la prima căsătorie duce la o creştere a vârstei la care mamele decid să aibă un copil şi implicit la o reducere a numărului de ani în care este posibilă naşterea şi a altor copii, cu efecte negative asupra indicelui conjunctural al fertilităţii”.

Sporul natural a rămas negativ în luna ianuarie 2017, decedaţii având un excedent faţă de născuţii-vii cu 13.704 persoane, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate vineri.

În luna ianuarie 2017, s-a înregistrat naşterea a 15.096 copii, cu 188 mai puţini copii decât în luna decembrie 2016, în timp ce numărul persoanelor ale căror decese au fost înregistrate a fost 28.800, cu 3.734 mai multe decât în luna decembrie 2016.

Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub 1 an, înregistrate în luna ianuarie 2017, a fost de 160, în creştere cu 40 faţă de luna decembrie 2016.

În luna ianuarie 2017, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 4.908 căsătorii, cu 1.222 mai puţine decât în luna decembrie 2016. Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 a fost de 903, cu 1.536 mai puţine decât în luna decembrie 2016.

Faţă de perioada similară a anului trecut, în ianuarie 2017 numărul născuţilor-vii a fost mai mic cu 615, iar numărul persoanelor care au decedat a fost mai mare cu 5.332. Sporul natural a fost negativ atât în luna ianuarie 2017 (-13.704 persoane), cât şi în luna ianuarie 2016 (-7.757 persoane).

Numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 38 mai mare în luna ianuarie 2017, decât cel înregistrat în luna ianuarie 2016.

Numărul căsătoriilor a fost, în luna ianuarie 2017, cu 176 mai mare decât în aceeaşi lună din anul precedent. Prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 s-au pronunţat cu 95 divorţuri mai puţine în luna ianuarie 2017, decât în luna ianuarie 2016.