Alarmă falsă cu bombă în Aeroportul Timişoara

Alarma falsă cu bombă de la Aeroportul Internaţional Traian Vuia din Timişoara, a fost „trasă la indigo” după o ameninţare similară de la începutul anului. Mai mult decât atât, poliţiştii bănuiesc că apelantul este exact aceeaşi persoană.

Pirotehnicienii au verificat mai întâi maşinile aflate în parcarea aeroportului şi clădirile din perimetrul acestui obiectiv. A venit verdictul final: alarmă falsă. “Am fost sesizaţi la 112 de către un bărbat care a sunat şi a spus că la Aeroport a fost pusă o bombă. Nu a fost găsit nici un mmaterial exploziv care să pună în pericol viaţa persoanelor”, a declarat Marinela Apostolache, ofiţerul de relaţii cu presa al IPJ Timiş.

Bărbatul anunţă frecvent amplasări de bombe

Potrivit poliţiştilor, bărbatul a sunat la ora 20.01 să anunţe bomba la Aeroport, iar peste câteva minute a sunat din nou, spunând că sunt amplasate dispozitive explozive şi în incinta Gării de Nord. Din nou, alarmă falsă.

Poliţiştii spun că apelul prin care s-a anunţat amplasarea bombei a fost dat de la un telefon public din zona Circumvalaţiunii din Timişoara. Dispecerii de la 112 i-au recunoscut vocea şi susţin că individul îi apelează periodic, pentru a anunţa că sunt puse diverse bombe în diverse locuri. Surse din cadrul anchetei susţin că e vorba de aceeaşi persoană care, în seara zilei de 4 ianuarie a telefonat la 112 şi, ca şi acum, a anunţat atac cu bomba la Aeroport şi apoi la Gara de Nord. Chiar şi posturile telefonice folosite în ambele zile sunt din acelaşi perimetru. 

“În cazul unor astfel de telefoane cel care face “gluma poastă” este sancţionat, conform Legii 61 – 1991 cu amendă contravenţională de la 100 la 500 de lei. Din păcate, dacă se constată că aceeaşi persoană face astfel de apeluri în mod repetat, nu există niciun fel de alte prevederi care să ne permită o altă încadrare a faptei. Tot ce putem face este să îl identificăm de fiecare dată şi să îl sancţionăm, ori de câte ori este cazul”, a mai declarat ofiţerul de relaţii cu presa, Apostolache.