Al treilea val pe litoral

Hotelierii estimează că, pentru al treilea weekend consecutiv, numărul turiştilor veniţi la mare va depăşi pragul de 200.000.

Turiştii de weekend invadează plajele încă de vineri, când aglomeraţia din trafic se mută pe plajă. Staţiunea Mamaia este locul preferat al iubitorilor de soare, care se grăbesc să ajungă pe malul mării. Dacă la primele ore ale dimineţii, plaja este încă aerisită, după-amiaza situaţia se schimbă, iar plajele devin neîncăpătoare pentru numărul mare de turişti. Competiţia locurilor pe plajă este acerbă, fie că aleg şezlongul sau folosesc doar un cearşaf, turiştii se întrec pentru un loc cât mai bun la soare.

Diferenţa este vizibilă cu ochiul liber. Dacă la primele ore ale dimineţii, plaja era la discreţia câtorva persoane, între orele 15.00 şi 17.00 fiecare metru de plajă era folosit la maximum: oameni de toate vârstele, trupuri bronzate sau care aspiră la un bronz cât mai uniform, prosoape, cearşafuri, şezlonguri au „invadat“ plaja din Mamaia. Cel puţin 180.000 de turişti vor ajunge în acest weekend pe litoral, după cum estimează Nicolae Bucovală, preşedintele Asociaţiei Patronale a Hotelierilor din Mamaia.

Şi, cum luna august a debutat cu temperaturi caniculare, e de aşteptat ca această cifră să depăşească, pentru al treilea weekend consecutiv, pragul de 200.000 de turişti. „Hotelurile sunt ocupate în proporţie de 97%. La capitolul turişti stăm foarte bine“, a declarat Bucovală. Acesta susţine că până duminică unităţile de cazare vor fi ocupate 100%. „Au venit două valuri masive de turişti joi şi ieri“, a adăugat Bucovală. Număr dublu de turişti faţă de anul trecut

Pe litoral există, în prezent, doar circa 128.000 de locuri de cazare clasificate de Ministerul Turismului, iar gradul de ocupare al hotelurilor se raportează la această cifră. O a doua cifră a turiştilor de pe litoral, cea comunicată de poliţie, care combină date adunate din evaluări proprii, a numărat deja, în cele două weekenduri precedente, mai mulţi turişti decât capacitatea de cazare.

Însă nici cifra poliţiei nu-i include pe cei cazaţi la particulari sau în campinguri, fapt pentru care estimarea oferită de hotelieri, care urcă spre 200.000 de turişti, deşi mai „imprecisă“, e mai aproape de realitate. Potrivit statisticilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa, numărul turiştilor din acest sezon a fost aproape dublu, în unele zile, faţă de cel de anul trecut.

Vârful a fost atins weekendul trecut, când pe plajele româneşti au ajuns 149.280 de turişti, dintre care 8.000 au fost cetăţeni străini. Acum două săptâmâni, în zilele de sâmbătă şi duminică, au fost peste 130.000 de turişti. În aceeaşi perioadă a anului trecut fuseseră înregistrate doar 80.000 de persoane, iar acum doi ani, în jur de 60.000.

Alte diferenţe mari au fost pe 13 iulie: au fost atunci pe litoral 149.027 de persoane, faţă de 66.179 anul trecut. În 2006, în aceeaşi zi, fuseseră doar 47.576 de turişti. La fel, pe 25 iunie: dacă litoralul a fost „invadat“ atunci de peste 81.000 de turişti, în 2007 au fost doar 31.000 de oameni. Cu toate acestea, poliţiştii arată că numărul infracţiunilor „de sezon“ a scăzut cu 11% faţă de 2007: 8 infracţiuni comise pe plajă, 19 în moteluri şi 6 în localuri publice, între 15 iunie şi 20 iulie, mai arată datele IPJ Constanţa.

 Nicolae Bucovală preşedintele Asociaţiei Patronale a Hotelierilor din Mamaia: "Hotelurile sunt ocupate în proporţie de 97% (...) Au venit două valuri masive de turişti joi şi ieri."