Ajutorul pentru Grecia se amână

Miniştrii de finanţe din zona euro au amânat decizia privind acordarea unei noi tranşe de împrumut pentru Grecia, în valoare de 12 miliarde de euro, aşteptând ca guvernanţii greci să introducă noi măsuri de austeritate, potrivit BBC.

Miniştrii au spus că se aşteaptă ca ultima tranşă din ajutorul de 110 miliarde de euro pentru Grecia să fie acordată până la mijlocul lunii iulie.

Dar acordarea sa va depinde de decizia parlamentului grec, care trebuie să aprobe un plan de reducere a cheltuielilor şi de reforme economice care să conducă la economii de 28 de miliarde de euro. Însă pentru aceasta premierul Greciei, George Papandreou, ar trebui să treacă cu brio de votul de încredere de marţi.

Miniştrii pregătesc de asemenea un nou ajutor pentru a menţine ţara pe linia de plutire. Autorităţile din Grecia se aşteaptă ca al doilea pachet de ajutor să aibă o valoare similară cu primul. Acestea spun că au nevoie de cele 12 miliarde de euro până în luna iulie, pentru a nu intra în incapacitate de plată.

Noul pachet de ajutor, care ar trebui pus la punct la începutul lui iulie, ar trebui să cuprindă împrumuturi de la unele state din zona euro. Acesta se va baza totodată pe o contribuţie voluntară din partea investitorilor privaţi, care au cumpărat bonduri greceşti şi ar putea reinvesti în ele odată acestea ajunse la maturitate. CITIŢI ŞI:

  • Planul salvării Greciei, inspirat de România