AJUTOR pentru ALCOOLICI: Se deschid cinci centre unde îşi pot trata gratuit viciul. VEZI UNDE

AJUTOR pentru ALCOOLICI: Se deschid cinci centre unde îşi pot trata gratuit viciul. VEZI UNDE

Organizaţia ALIAT va deschide cinci centre pentru alcoolici în spitale de urgenţă din toată ţara.

Centrele, denumite AlcoInfo, vor funcţiona în Bucureşti, Constanţa, Craiova, Târgu Mureş şi Câmpulung Moldovenesc. Acestea vor oferi servicii medicale complementare intervenţiilor din spital şi vor fi adresate pacienţilor care au un consum problematic de alcool sau suferă de afecţiuni asociate consumului abuziv de alcool. "Deschiderea acestor centre vine ca o soluţie concretă la principalele concluzii ale studiului naţional realizat anul trecut: lipsa unui sistem de servicii medicale integrate, care să se adreseze persoanelor cu un consum abuziv de alcool şi familiilor acestora, dar şi stigma socială asociată acestor persoane", declară Dr. Eugen Hriscu, Director Ştiinţific ALIAT. Startul se dă în Capitală

Primul centru se va inaugura la Spitalul de Urgenţă Pantelimon din Bucureşti, pe 30 septembrie. Toate cele 5 centre se vor deschide în spitale cu un flux mare de pacienţi, până la data de 30 noiembrie anul acesta.

Noutatea centrelor constă în faptul că acestea vor funcţiona în spitale generale şi nu  în spitale de psihiatrie, fiind dedicate exclusiv tratării psiho-sociale a afecţiunilor  cauzate de consumul problematic de alcool, de către specialişti deja formaţi în domeniul tratării dependenţei de alcool.

Deschiderea centrelor AlcoInfo are ca scop dezvoltarea unui sistem de servicii comunitare de sănătate mintală, sistem gândit să funcţioneze pe termen lung. "Când am decis să sprijinim financiar ALIAT în desfăşurarea primului studiu naţional menit să evalueze nevoia de servicii medicale specializate pentru persoanele cu un consum problematic de alcool, ne-am luat angajamentul de a îi sprijini şi în găsirea şi implementarea unor soluţii concrete care să răspundă la nevoile identificate în studiu", a declarat Onno Rombouts, Managing Director Heineken România Etapele tratamentului

  • Odată ce un pacient care suferă de consum abuziv de alcool sau de afecţiuni asociate acestui diagnostic ajunge la spitalul unde se află centrul, sunt 4 paşi pe care acesta îi poate urma:
  • 1. Etapa de screening sau evaluare sumară - coordonatorul centrului evaluează nivelul personal de consum de alcool al pacientului folosind instrumente standardizate de evaluare.
  • 2. Etapa evaluării amănunţite a pacientului - se va realiza împreună cu medicul curant, în scopul stabilirii unui plan de intervenţie personalizat.
  • 3. Faza de intervenţie - intervenţii scurte menite să îl ajute pe pacient să ţină sub control consumul problematic de alcool. Intervenţiile vor fi corelate cu şedinţe cu familia pacientului.
  • Faza de monitorizare şi evaluare - coordonatorul centrului se va ocupa de monitorizarea evoluţiei pacientului chiar şi după externarea acestuia din spital şi de direcţionarea lui către serviciile medicale disponibile în comunitatea în care pacientul se află.

Totul este gratuit

Serviciile oferite de aceste centre sunt complementare celor oferite de spitale. Ele sunt gratuite pentru orice persoană care este înregistrată în sistemul naţional de asigurări de sănătate şi care suferă de un consum problematic de alcool sau/şi de afecţiuni asociate acestuia. Specialiştii Centrelor sunt psihiatri şi asistenţi sociali cu pregătire specializată, care au parcurs training-urile ALIAT pentru a deprinde tehnicile de intervenţie psiho-socială recomandate în cazul persoanelor cu un consum problematic de alcool. Programul de lucru al acestora va fi de 8 ore pe zi în Bucureşti şi de 4 ore pe zi în celelalte localităţi.

Alcoolicii se simt stigmatizaţi

În 2011, ALIAT, cu sprijinul financiar al HEINEKEN România, a realizat primul studiu naţional (http://www.aliatong.ro/news/comunicat-studiu) în care s-a evaluat raportul cerere-ofertă în materie de servicii medicale dedicate persoanelor cu un consum problematic de alcool. Două dintre concluziile studiului au pus în evidenţă faptul că, pe de o parte, în România lipseşte un sistem de servicii medicale integrate adresate persoanelor cu un consum problematic de alcool şi familiilor acestora şi, pe de altă parte, că aceşti oameni sunt stigmatizaţi social. Deschiderea celor  5 centre vine ca răspuns la aceste concluzii ale studiului şi urmăreşte să ofere soluţii concrete acestor nevoi.

Ne puteți urmări și pe Google News