Primul transport de ajutoare pentru Fâşia Gaza poate pleca din Timişoara în zece zile. Arabii din oraş au început colectarea acestora la sediul Centrului Cultural româno-Arab, la Casa Tineretului.
Se strâng în principal medicamente, susţin iniţiatorii.
„Am vorbit deja cu reprezentanţi ai Crucii Roşii de la Geneva şi în 10 zile, dacă se strâng destule ajutoare, putem trimite primul transport spre Fâşia Gaza”, spune Teodor Raţiu, reprezentantul Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului, instituţie care a venit în sprijinul iniţiativei arabe.
Totodată arabii timişoreni au solicitat municipalităţii avizul pentru un marş de solidaritate cu semenii lor din Gaza şi au pregătit 2.000 de fluturaşi care condamnă atrocităţile din Fâşie.