Sumele aprobate de Guvern drept sprijin financiar pentru producătorii agricoli sunt foarte mici comparativ cu nevoile agricultorilor, consideră reprezentanţii Agrostar.
"Sumele aprobate sunt foarte mici, ceea ce arată că nu se doreşte o revigorare a sectorului agricol. Se va întâmpla cum s-a întâmplat de nenumărate ori până acum adică agricultorii să fie amăgiţi că vor primi ajutoare financiare şi pe urmă să fie nevoiţi să iasă în stradă să-şi ceară drepturile", a declarat Ştefan Nicolae, preşedintele Agrostar.
Potrivit acestuia, Ministerul Agriculturii încearcă să se acopere spunând ca banii se vor da în limita prevederilor bugetare, ca apoi să poată să spună că nu sunt suficienţi bani în buget. În plus, ministrul agriculturii Valeriu Tabără nu s-a consultat cu partenerii sociali înainte de a decide ce ajutoare se dau şi cuantumul acestora.