Sfâşiată de sancţiunile occidentale, impuse din cauza invaziei în Ucraina, Rusia ar putea să-şi revină datorită agriculturii.
Rusia intenţionează să exporte peste 65 de milioane de tone cereale, conform datelor Guvernului de la Moscova, transmite DPA.
Recolte record în Rusia
Cu o recoltă de peste 151 de milioane de tone cereale şi legume - inclusiv aproape 99 de milioane de tone de grâu - Rusia îşi va putea acoperi propriile necesităţi şi va putea expedia cantităţi record „partenerilor străini". Anunţul a fost făcut marţi de ministrul Agriculturii, Dmitri Patruşev, conform presei ruse de stat.
Rusia a încheiat precedentul sezon cu exporturi record de 60 de milioane de tone cereale.
Conform declaraţiilor lui Dmitri Patruşev, Rusia a realizat deja al doilea cel mai ridicat randament la cereale din istoria ţării, în sezonul dintre verile anilor 2023 şi 2024. Şi alte recolte de produse agricole, cum ar fi orez şi cartofi, au crescut în 2023, a adăugat oficialul rus.
Ucraina susţine că ruşii i-au furat tone de cereale
După invadarea Ucrainei, sectorul agriculturii din Rusia s-a confruntat cu sancţiuni.
Autorităţile de la Kiev au acuzat Moscova că de la începutul invaziei s-au furat cereale ucrainene în valoare de un miliard de dolari.
Kremlinul a respins acuzaţiile şi a argumentat surplusul enorm de cereale prin recoltele record obţinute.
Rusia se confruntă cu probleme în exportul de cereale
În mod repetat preşedintele rus Vladimir Putin s-a plâns de sancţiunile occidentale. Liderul de la Kremlnin susţine că sancţiunile afectează exporturile de cereale ruseşti.
Rusia a început în 17 noiembrie livrările gratuite de cereale promise de Putin către mai multe ţări africane. Primele au fost Somalia şi Burkina Faso. Preşedintele rus a promis să livreze cereale cu titlu gratuit în şase ţări africane, cu ocazia summitului Rusia-Africa, organizat în iulie la Sankt Petersburg.
Moscova s-a retras vara trecută din acordul care permitea exportul cerealelor ucrainene prin Marea Neagră. Decizia a fost aspru criticată de forurile internaţionale, în special ONU. Federaţia Rusă a fost învinuită că provoacă o criză alimentară mondială.