Impozitul pe venitul din activităţi agricole datorat pentru anul fiscal 2013 de către agricultorii şi asociaţiile agricole care au înregistrat pagube în cursul anului trecut, din cauza fenomenelor meteorologice nefavorabile sau extreme, va fi diminuat proporţional cu gradul de calamitate al producţiei, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă publicat, luni, pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice (MFP).
Pentru a beneficia de această măsură de sprijin, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: impozitul a fost stabilit pe bază de norme de venit, pentru producţia agricolă nu au fost încheiate poliţe de asigurare şi producţia a fost calamitată în proporţie de peste 30%, scrie Agerpres.
Gradul de calamitate se dovedeşte cu documentul emis de autoritatea competentă, în condiţiile legii, precizează MFP.