Agricultura, ameninţată de secetă în acest an

Românii se vor lupta şi cu seceta anul acesta, iar Executivul caută soluţii pentru salvarea agriculturii.

Astfel, Guvernul a decis să introducă un pachet minim de măsuri financiare pentru irigaţii, în limita ajutoarelor de stat acceptate de UE, precum acordarea unui volum mai mare de subvenţii şi acoperirea unor costuri.

Cheltuielile aferente  sprijinului  financiar  sunt  estimate  la  1,2 milioane lei pentru 2009 şi la 6 milioane lei pentru următorii cinci ani.      

Potrivit unei ordonanţe de urgenţă citată de Mediafax, subvenţiile pentru exploatarea irigaţiilor vor fi acordate şi federaţiilor care au încheiat contracte până la 30 aprilie 2009, nu doar pentru contractele  semnate până la 30 noiembrie 2008, conform legii în vigoare, iar costurile de racordare a pompelor la reţelele electrice vor fi acoperite de la bugetul de stat.

Agricultorii nu au bani pentru irigaţii     

"Ca  efect al crizei economico-financiare, mulţi beneficiari ai serviciilor de irigaţii nu pot suporta costurile acestora, astfel că renunţă la irigarea culturilor în condiţiile în care se prognozează că anul 2009 va fi secetos", se arată în ordonanţa guvernului.      

Conform datelor oficiale, din totalul de 408 organizaţii ale utilizatorilor de apă pentru irigaţii, care gestionează o suprafaţă de circa 1 milion  de hectare,  numai 306 au încheiat contracte până la 30 noiembrie 2008, pentru 494,2 mii hectare.      

Guvernul consideră că neacordarea sprijinului  financiar  va  duce  la scăderea  producţiei  agricole, la plata de despăgubiri  pentru  culturi afectate de secetă şi la nerealizarea obiectivelor stabilite prin  programul de guvernare.