Sute de familii dintr-un cartier sărac al Hunedoarei nu se tem de scumpirile de la piaţă sau de la hipermarket, pentru că îşi produc singuri legumele şi zarzavaturile.
Hunedorenii din cartierul Micro 7 nu au dus-o nicicând bine, dar acum sunt cât de cât liniştiţi: criza n-o să le ia mare lucru de pe masă. Îşi produc şi singuri de-ale gurii, din grădina din spatele blocului. Iar ce le prisoseşte, vând pe mărunţiş vecinilor.
„Ce criză, dom’le? Noi aici, în cartierul ăsta, tot săraci am fost! Cine se plânge de criză să se ducă se muncească. Eu, la anii mei, şi-acuma m-aş angaja dacă m-ar primi cineva. Dar la grădină tot n-aş renunţa. Aş avea timp şi de ea după orele de serviciu!”, explică unul dintre locuitorii cartierului, Costică Ciuraru. Legumele din Valea Seacă
După ultimul rând de blocuri de pe colina estică a Hunedoarei, pe Strada Trandafirilor, e destul de multă agitaţie. Vremea s-a îmbunătăţit brusc, iar pământul nu poate s-aştepte. Aşa că au început să mişune pe afară locatarii cu poftă de lucru. Unul arde resturile adunate din grădină, altul trage un furtun lung cu care vrea să-şi spele maşina, iar altul trece pe lângă bloc, cu sapa-n spinare, în căutarea cărării care-l duce direct la peticul lui de grădină.
Zonei din spatele blocurilor de pe Strada Trandafirilor i se spune Valea Seacă. Asta pentru că pe cei 25 de kilometri pătraţi ai săi trece un singur firicel de apă, pe la baza versantului estic al colinei. Parcelele sunt destul de mici, dar fiecare „proprietar” foloseşte orice palmă de pământ. Gardurile sunt făcute ba din sârmă ghimpată, ba din scânduri de lemn, iar pe cărările dintre ele abia dacă încape o persoană.
Pe fiecare petic de pământ îngrădit sunt deja terminate şi frumos aliniate cel puţin câtre două- trei straturi de ceapă. Unii îşi mai fac de lucru şi cu florile. Nu e loc de băgat tractor cu plug într- o grădină de 100 de metri pătraţi. Prin urmare, „agricultorii urbanizaţi” înfruntă căldura şi pun la lucru sapele, greblele şi hârleţe. Le mai susţine moralul o boxă măricică, scoasă pe un geam al unui bloc şi de la care se aud manelele şi dedicaţiile difuzate de un post de radio on-line al unui tânăr din cartier. „Nu mi-e ruşine să muncesc pământul, ce dacă stau la bloc?!” Elena Apostu, 56 de ani, se numără printre românii „urbanizaţi” de Ceauşescu la Hunedoara. Soţul ei s-a prăpădit cu ani în urmă. Nu are încă făcute formele pentru a primi pensie de urmaş, aşa că grădiniţa ei de 150 de metri pătraţi este cea mai de preţ avere a sa. Într-un colţ şi-a amenajat o cămară în care depozitează, pe lângă uneltele de grădinărit, lucruri de care nu se poate despărţi definitiv: o canapea, un scaun, o pătură. Lângă „căbănuţă” se află şi un coteţ pentru cele 8 găini şi cei 4 cocoşi ai săi. „O să tai trei cocoşi de Paşte, aşa că o să avem carne. Din grădina asta mai fac rost de-o legumă, de-un zarzavat. Cu cartofii pe care- i scot de pe peticul ăsta de pământ, aproape că trec o iarnă întreagă”, spune mândră femeia.
Dintr-o grădină vecină, o altă femeie se ajută cu cele necesare-n bucătărie. Elena Munteanu are 60 de ani şi se poate lăuda cu o grădină cu vreo 50 de metri mai mare decât a vecinei sale. „Mă bucur că am loc să pun şi flori, pe lângă ceapă, cartofi, fasole. Cu vreo şapte ani în urmă am pus un măr, un piersic, un prun şi-un vişin. Toamna, cei trei nepoţi ai mei, care stau cu mine, tare se mai bucură de fructe. Nu mi-e ruşine să muncesc pământul, ce dacă stau la bloc?! Ce-mi mai rămâne-n plus - o legătură de pătrunjel, ceva - mai vând şi eu pe la vecini. Suntem cinci în casă şi-avem doar pensia mea, de 700 de lei”, spune hunedoreanca.
„Punem mâna pe sapă şi reuşim să răzbim” Pe colina opusă, se întind grădini mai mari. Una dintre ele este arendată de Costică Ciuraru. La cei 76 de ani, bărbatul n-are stare. „Am venit la Hunedoara din judeţul Vaslui prin 1950. Chiar dacă am lucrat ca mecanic în combinatul siderurgic, eu agricultor m-am născut! Şi pe vremea lui Ceauşescu, şi acum, tot timpul liber mi-l ocup cu grădina. Asta e de vreo 24 de arii. E mult de muncă, dar merită. De aici scot suficient atât pentru familia mea, cât şi pentru cei cinci copii ai mei pe care-i ajut şi eu cu un sac de cartofi, o plasă de fasole, o legătură de ceapă. Noi la piaţă mergem doar când mai apar verdeţurile astea de seră. În rest, ne dăm jos din bloc, punem mâna pe sapă şi reuşim să răzbim, an de an”, explică bărbatul.
Pentru a avea rod bogat, bătrânul şi-a amenajat şi o mică acumulare de apă, într-o groapă săpată aproape de firul lat de două palme care străbate Valea Seacă.
TAXE MODICE
„Arendaşi” pe terenurile Bisericii Reformate
- Grădinile de la Valea Seacă au apărut odată cu cartierul Micro 7, la începutul anilor ‘70. Mirosul emanat de coteţele amenajate a devenit cu timpul insuportabil, iar în 1998, Primăria Hunedoarei „a ras” întreaga zonă cu buldozerele.
- În 2001, terenul a fost retrocedat Bisericii Reformate, proprietarul de drept. Instituţia a decis că ar fi cel mai bine ca suprafaţa de 8,5 hectare să le fie dată în arendă tot localnicilor de pe Strada Trandafirilor.
„Biserica Reformată nu vinde terenuri, e o lege a bisericii noastre. Nu avea rost să-ncercăm să facem noi agricultură acolo pentru că, oricum, jumătate din ce s-ar fi produs ar fi fost furat. Aşa, ne-am spus că e mai bine să le dăm oamenilor terenul, în arendă. Am pus o taxă de 50 de bani pe metrul pătrat pe an, şi să ştiţi că 80 la sută dintre cei 200 de arendaşi pe care-i avem îşi plătesc la timp sumele. Acum, e drept că ei îşi mai schimbă grădinile sau le cedează altora pe milioane de lei vechi, dar câtă vreme acolo nu se ţin porci şi e o oarecare ordine, pe noi nu ne deranjează”, explică preotul reformat Zsargo Janos.