Agresorul jurnalistei B1 TV Mădălina Dicu a fost audiat astăzi din nou, la Secţia 22 de Poliţie. Deşi imaginile au arătat clar că nu a existat niciun contact anterior între el şi reporterul B1 TV, agresorul a susţinut în continuare că a fost provocat.
Bărbatul care a lovit-o cu piciorul în spate pe Mădălina Dicu s-a apărat spunând că nu a lovit-o pe jurnalistă, ci doar a împins-o cu piciorul. Agresorul spune să regretă fapta comisă şi a negat că este un simpatizant al postului Antena 3.
"Nu mi-am schimbat declarația. Am recunoscut că am împins-o cu piciorul, nu a fost o lovire. Nu am 50 de ani, am aproape 66 ani. Regret foarte mult fapta, nu am făcut până acum așa ceva, nu mă caracterizează", a declarat agresorul, la ieşirea de la audieri, potrivit B1 TV.
Acesta a continuat să susţină faptul că reporterul B1 TV l-a provocat şi l-a jignit, deşi imaginile dovedesc contrariul, iar jurnalista agresată şi martorii au informat ipoteza unei provocări.
"Am fost la mittingul ăsta. Singurul post care credeam că ascultă doleanțele la pensionari e Antena 1, de aceea m-am dus acolo. Nu ca simpatizant. Nu mi-a pus mie microfonul. Punea microfonul la un grup care are ceva de spus. Eu am spus: eu consider că ce faceți e o provocare. Și atunci a început cu aceleași întrebări: Gâdea v-a trimis, Badea v-a trimis? Eu când i-am zis că consider că e o provocare, ea a continuat. Ea m-a făcut idiot, cretin. Și de aici a degenerat. La un moment dat ea s-a întors cu spatele și am împins-o cu piciorul. O rog să mă ierte dacă poate, dacă nu ce o decide legea. Am spus că regret foarte mult. Mi-e rușine de mine, de familia mea, de toată lumea. Nu mă caracterizează așa ceva", a declarat agresorul.
La audieri a venit şi Cristian Dorombach, cel care a apărat-o pe Mădălina Dicu în momentul în care aceasta a fost lovită cu piciorul în spate.
"Nu am văzut niciun gest de provocare (n.r. din partea Mădălinei Dicu), a mers prin spatele meu și a agresat-o pe colega voastră. A agresat-o și apoi a vrut să fugă. Am încercat să îl rețin și să îl duc către forțele de ordine din zonă", a declarat Cristian Dorombach, la ieşirea de la audieri.