Bărbatul care a bătut cu pumnii, picioarele și cu un scaun metalic angajata unui cazino din Timișoara, pentru a o tâlhări ulterior, a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile, informează Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara.
Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul P.A.C. cu privire la săvârșirea, în stare de recidivă, a infracțiunii de tâlhărie calificată. Ieri, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Timișoara s-a dispus luarea măsurii arestării preventive față de inculpat.
”Marți, în jurul orei 13:30, inculpatul P.A.C. (liberat din penitenciar în cursul lunii martie 2017, cu un rest de pedeapsă de 408 zile) a pătruns în sala de jocuri aparținând societății S.C. Video Matic S.R.L., cu punct de lucru în Timișoara, str. Cloșca, nr. 2, unde a lovit-o pe operatoarea B.V. cu un scaun metalic în repetate rânduri, continuând apoi să o lovească cu pumnii și picioarele (persoana vătămată a suferit leziuni traumatice ce necesită 7 zile de îngrijiri medicale). După ce a agresat victima, inculpatul a condus-o pe aceasta la pult, unde, sub amenințarea unui cuțit, i-a sustras din borsetă suma de 1770 lei provenită din încasări, precum și două telefoane mobile, pentru a o împiedica să contacteze organele de poliție. Ulterior, inculpatul a condus organele de urmărire penală la locuința sa unde a predat cele două telefoane mobile sustrase”, transmit procurorii.