Multe echipe care au marcat istoria în Liga I s-au desfi ințat, ori agonizează în eșaloanele inferioare
Fotbalul românesc a intrat într-o convulsie permanentă în ultimii ani. Măcinate de lipsuri financiare și management defectuos, multe dintre echipele de tradiție din România au dispărut de pe hartă, iar unele dintre ele fac figurație prin campionatele județene.
În timp ce cluburile favorite au murit lent și sigur, suporterii au asistat neputincioși la dezintegrare, iar astăzi se mai consolează doar cu amintirile. Universitatea Craiova, UTA, Farul Constanța, Corvinul Hunedoara, FC Național, Jiul Petroșani, Gloria Bistrița, sau Poli Timișoara sunt cluburi despre care se mai vorbește doar la trecut.
Unirea, spaima „granzilor”
Un caz aparte îl reprezintă Unirea Urziceni și FC Vaslui, echipe fără tradiție, care au intrat brusc în peisajul fotbalului românesc și au avut existențe glorioase, dar meteorice. Câștigătoare a Ligii I, în 2009, Unirea a devenit spaima „granzilor”. Clubul înființat în 1954 nu a însemnat nimic până în momentul în care a fost preluat de Dumitru Bucșaru.
Omul de afaceri a creat o echipă care a fost la un pas de calificarea în „optimile” Ligii Campionilor și i-a adus 18 milioane de euro din această competiție. Simțind că nu mai are perspective, Bucșaru a lăsat clubul de izbeliște, iar Unirea s-a desființat în 2011.
Craiova Maxima, distrusă de Mititelu și FRF
Despre Universitatea Craiova, mândria Olteniei, puține lucruri au rămas nespuse. „Campioana unei mari iubiri” a fost una dintre figurile impozante din fotbalul românesc și și-a trecut în palmares 4 titluri interne și 6 Cupe ale României.
FOTO:Universitatea Craiova, câștigătoare a Cupei României în 1981 FOTO: GSP.RO
A jucat în semifinalele Cupei UEFA, în 1983, și a produs talente pe bandă rulantă. Ajunsă pe mâna lui Adrian Mititelu, un fost ultras din galerie, fără resurse financiare, dar pătimaș, Universitatea a sucombat. A fost dezafiliată în 2011, de FRF, a primit dreptul de a evolua în liga secundă, în 2013, dar un an mai târziu, Mititelu a retras echipa, pentru că nu mai avea bani.
Porumboiu s-a plictisit
FC Vaslui a fost înființată în 2002, de Adrian Porumboiu, iar omul de afaceri a investit zeci de milioane în proiectul său. Moldovenii au jucat în cupele europene, s-au bătut la titlu, dar nu au ajuns niciodată în grupele Ligii Campionilor, așa cum visa Porumboiu. Patronul a renunțat la fotbal, anul trecut, iar „galbenverzii” au devenit istorie.
FOTO: Mircea Lucescu
Corvinul Hunedoara a fost printre primele echipe celebre dispărute. Ardelenii au fost dezafiliați în 2008, și au lăsat în urmă amintirea unei echipe care în anii ,80 avea un cuvânt greu de spus în competiția internă. Corvinul a fost prima etapă din cariera de antrenor a lui Mircea Lucescu și a jucători ca Ioan Andone, Mișa Klein, Mircea Rednic sau Romulus Gabor.
După Revoluție, Corvinul nu a mai însemnat mare lucru, într-un oraș industrilizat în comunism și forțat să existe în realitatea tranziției către capitalism.
Gloria blaturilor
Gloria Bistrița a fost echipa cea mai antipatizată din România. Ani de zile, ardelenii au jucat în prima divizie, începând cu 1990 și până în 2011.
Despre „glorioși” s-a spus că, sub patronajul lui Jean Pădureanu, blătuiau 30 dintre cele 34 de meciuri ale unui campionat. Gloria a atins apogeul în 1994, atunci când a câștigat Cupa României, în fața Universității Craiova (scor 1-0). După retragerea lui Pădureanu, condamnat în „Dosarul Transferurilor”, Gloria a retrogradat, în 2011, și a fost dezafiliată în acest an.
FOTO: Adrian Porumboiu
O altă echipă de tradiție, Jiul Petroșani, s-a înființat în 1919, și a reprezentat centrul de interes sportiv din cea mai mare zonă minieră a țării. „Alb-negrii” au evoluat ultima dată în Liga I, în 2007, au retrogradat, și au decăzut, avându-l la butoane pe Alin Simota. În prezent, evoluează în liga a IV-a.
Tot în 2007 a evoluat în prima divizie și FC Național. Cel care a semnat certificatul de deces al fostului club Progresul a fost Costi Iacov. Omul de afaceri a acuzat jocuri de culise ale LPF și FRF. Farul Constanța a dispărut din primplan în 2009, an în retrogradat în liga a doua și a rămas fără sprijinul patronului Gheorghe Bosânceanu.
„Bătrâna Doamnă”, dezafi liată
UTA Arad, cândva una dintre echipeleetalon ale fotbalului românesc, a fost lăsată în pragul nepăsării din partea ultimului finanțator, Adrian Marțian. De șase ori campioană și de două ori câștigătoare a Cupei României, UTA a fost în acest an dezafiliată de Federația Română de Fotbal, după ce gruparea arădeană nu s-a mai înscris în nicio competiție oficială. Până în momentul de față, „Bătrâna Doamnă” și-a păstrat statutul de cea mai titrată echipă din provincie, cu 6 titluri.
FOTO: În 1972, UTA a atins „sferturile” Cupei UEFA FOTO: GSP.RO
Poli a fost împărțită în două tabere
Banatul a dat fotbalului pe Politehnica Timișoara, echipă ce a luat ființă în 1921 și care, astăzi, suferă, în urma unor interese ale foștilor finanțatori. Ca urmare, fenomenul de pe Bega a fost rupt în două tabere: ACS Poli Timișoara, echipă ce activează în eșalonul secund, dar nerecunoscută de fanii „alb-violeți”, și ASU Politehnica, grupare care evoluează în Liga a IV-a Timiș. Cea din urmă are, însă, parte de toată susținerea fanilor fostei mari echipe care juca odinioară pe stadionul „Dan Păltinișanu”.
FOTO: Povestea Politehnicii s-a sfârșit în 2012 FOTO: EVZ