Agentul "Cobra" musca adanc din piata impresarilor

Adrian Ilie spera sa aiba succes in meseria de agent de jucatori, domeniu in care alte foste mari vedete, precum Gica Popescu, Ilie Dumitrescu sau Florin Raducioiu, au esuat lamentabil.

Adrian Ilie a fost unul dintre cei mai talentati fotbalisti ai Romaniei. El a lasat in memoria fanilor atat niste faze memorabile in tricoul nationalei si al echipelor de club (dintre care cele mai importante au fost Steaua, Galatasaray, Valencia, Besiktas si FC Zurich), dar si impresia ca nu si-a exploatat in totalitate talentul cu care a fost inzestrat.

"Cobra" este acum alt om si  se impune in negocierile pentru transferurile de fotbalisti cu lejeritatea cu care isi dribla pe vremuri adversarii. Fostul decar al nationalei ne-a vorbit despre primele succese din noua meserie si despre noile oportunitati ivite pentru fotbalisti dupa aderarea Romaniei la Uniunea Europeana.

"Am avut un an foarte bun"

Adrian Ilie este degajat si raspunde fara ocolisuri la orice intrebare. "Anul 2006 a fost foarte bun pentru mine. M-am resemnat cu gandul ca nu voi mai putea juca fotbal si m-am concentrat pe afaceri. A fost un an al constructiilor. Am terminat ultimele vile pe care le mai aveam in plan aici, in Poiana Brasov, dar si pe cele din Bucuresti si din Spania. In plus, mi-a mers foarte bine si in noua mea meserie de impresar. Impreuna cu Razvan Zamfir, partenerul meu, am reusit sa obtinem semnatura a 38 de jucatori din campionatul intern. I-am invitat de Anul Nou aici si am facut o masa cu toti. Pe unii dintre ei i-am ajutat sa obtina salarii mai mari. Pe Croitoru l-am ajutat sa se transfere la Steaua, pentru altii mai am unele oferte. Avem sub contract jucatori cu nume precum Dani Coman, Marius Constantin, Mugurel Buga, Romeo Surdu, Ciprian Tanasa si altii", povesteste Ilie.

Contractele cu acesti fotbalisti si colaborarea cu Steaua l-au transformat pe fostul international intr-o alternativa viabila, pe piata impresarilor, la firma fratilor Becali. Practic, "Cobra" a muscat adanc din "felia" procuratorilor care pana nu demult taiau si spanzurau in Romania. De mentionat ca Ilie s-a certat cu fratii Becali acum cativa ani, cand era inca jucator si a constatat ca acestia il minteau in privinta ofertelor.

"Cobra" are o dorinta speciala pentru acest an: "Daca 2007 va fi la fel de bun ca anul trecut, voi fi multumit. Acum nu-mi mai doresc decat sa fiu sanatos si sa mai am inca un copil. As vrea un baiat, pentru ca am o fetita, dar pana la urma nu conteaza ce va fi. Important este sa fie sanatos".

"Maximum trei-patru straini la fiecare echipa"

Adrian Ilie a analizat starea fotbalului autohton, dar a criticat ultima moda, transferurile jucatorilor straini.

"Fata de nivelul pe care il stiam eu, fotbalul ro-manesc a crescut foarte mult. Au venit oameni cu bani, care au investit masiv. In plus, performantele pe care le-au realizat anul trecut Steaua, Rapid si Dinamo au facut ca Romania sa aiba o cu totul alta cota in Europa. In campionat au crescut salariile si sumele de transfer. S-a ajuns la transferuri pe plan intern de peste un milion de euro, suma care, in perioada cand jucam eu, se primea doar pentru un transfer in strainatate", a punctat fostul international.

Ilie a vorbit si despre nevoia de straini din Liga I, punand insa pe primul plan cresterea valorilor autohtone. "Este bine sa avem in Romania si fotbalisti straini, dar nu mai mult de trei-patru la fiecare echipa. Aduc un plus de experienta, dar ar fi bine sa ne crestem valorile noastre", este sfatul "Cobrei".

"Valoarea fiecarui jucator este data de echipa nationala"

Pentru Adrian Ilie, intrarea Romaniei in Uniunea Europeana este un lucru benefic, insa nu decisiv in privinta unui transfer.

"Daca un jucator e comunitar sau extracomunitar este mai putin important. Nu pleaca din tara daca nu are valoare, iar aceasta este data de echipa nationala. Pana cand tricolorii nu se vor califica din nou la un turneu final, jucatorii romani nu vor avea cautare. Eu am avut noroc sa fac parte dintr-o generatie de exceptie care a participat la trei Campionate Mondiale si doua Europene", a conchis Ilie.