Identificarea şi gestionarea bunurilor confiscate de la cei certaţi cu legea a fost mereu o problemă delicată pentru autorităţile române. Acum, Ministerul Justiţiei vrea să formeze o agenţie specializată pe acest gen de operaţiuni.
Ministerul Justiţiei a lansat în dezbatere publică un proiect de lege prin care vrea să înfiinţeze ANABS - Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Sechestrate, informează site-ul ministerului.
Cel puţin teoretic, ANABS are ca sarcină identificarea bunurilor care provin sau au legătură cu infracţiunile. Membrii instituţiei trebuie să se asigure că acestea, după ce sunt sechestrate de procurori sau confiscate de stat în virtutea unei sentinţe judecătoreşti definitive, sunt valorificate, iar banii ajung la bugetul de stat. Agenţia va colabora cu mai multe instituţii, printre care Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Finanțelor, Banca Națională a României şi Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești.
Agenţia este condusă de un director general, numit de către ministrul Justiției şi care trebuie să îndeplinească anumite condiţii: a) să fi ocupat în ultimii 8 ani funcția de judecător, procuror sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor; b) să nu fi fost sancționată disciplinar în ultimii 5 ani; c) să aibă experiență managerială. Numărul minim de posturi al Agenţiei este de 35, acesta putând fi suplimentat prin hotărâre a Guvernului.
Această decizie vine în contextul în care ANAF s-a dovedit oarecum incapabilă să recupereze banii din prejudiciile constatate de judecători. În 2014, suma recuperată a fost de doar 10% din total. Valoarea totală a prejudiciilor constatate a fost de peste 300 de milioane de euro numai în cazul dosarelor DNA. Premierul Victor Ponta a luat apărarea ANAF, dar a recunoscut totuşi că sistemul nu funcţionează aşa cum ar trebui.