Află motivul pentru care Facebook a interzis pozele unei femei ce a reuşit să învingă cancerul

O femeie în vârstă de 40 de ani din Marea Britanie a postat câteva poze pe site-ul de socializare Facebook după ce a reuşit să învingă cancerul mamar de care suferea. Imaginile postate de ea au fost retrase pe motivul că ar fi pornografice.

Joanne Jackson, în vârstă de 40 de ani, a postat mai multe poze cu ea, după operaţia pe care a suferit-o, intervenţie chirurghicală prin care i-a fost scos un sân. Motivaţia ei pentru a posta pozele, după cum a declarat, a fost să le încurajeze şi pe celelalte femei care suferă de cancer că viaţa merge mai departe chiar şi după o asemenea suferinţă. Site-ul de socializare Facebook a luat decizia de a retrage pozele, pentru motivul că ele ar fi pornografice. Joanne a fost înştiinţată printr-un e-mail că dacă v mai posta astfel de poze Facebook îi va şterge complet contul. “Am pozat pentru că nu sunt o femeie timidă. Atunci când am făcut pozele nu m-am gândit neaparat la mine cât m-am gândit la celelalte femei care au fost diagnosticate ca mine. Mesajul pe care voiam să îl transmit este că această boală nu este o condamnare la moarte. Există viaţă după o operaţie de mastectomie. Aceste imagini sunt cât se poate de reale şi mă simt mândră că le-am făcut", a declarat femeia pentru DailyMail. Joanne a descoperit că are cancer la sân abia după ce a urmat o cură de slabire ceva mai drastică şi a slăbit foarte mult într-un timp scurt. Odată cu scăderea ei foarte mare în greutate, şi sânii la rândul lor şi-au redus mărimea, astfel descoperind că are un nodul la unul din sâni. În urma unor investigaţii amănunţite, medicii i-au spus că are două tipuri de cancer la sânul stâng. Femeia a slăbit în mod controlat, în cadrul unui program special în care a avut parte și de supravegherea unor specialiști. Asistenta care a ajutat-o să stabilească ce alimentație trebuie să urmeze a declarat că cel mai probabil dacă nu ar fi slăbit atât de mult nu ar fi descoperit la timp cancerul. Acest lucru i-ar fi fost fatal.