Află de ce fiica ministrului Daniel Funeriu învaţă în străinătate

Faptul că fiica sa trăieşte şi învaţă în străinătate nu are legătură cu sistemul de învăţământ românesc, a explicat ministrul în cadrul unei emisiuni difuzate de Pro TV.

"Am o fetiţă de 7 ani şi cred că orice tată care s-ar fi confruntat cu lucrurile de ordin extrem de personal cu care ne-am confruntat în familia noastră, ar fi luat exact aceeaşi decizie. Nu vreau să intru în foarte multe detalii, dar faptul că familia locuieşte în străinătate nu are nimic de-a face cu sistemul de învăţământ din România. Sunt elemente de natură strict personală, pe care ar fi incorect faţă de familia mea să le fac publice. Viaţa personală trebuie să rămână personală", a declarat Daniel Funeriu.

Ministrul a ţinut să mai precizeze faptul că atunci când condiţiile obiective o vor permite, doreşte să stea alături de familia sa şi să îşi poată vedea zilnic copiii. Studiile în străinătate, un câştig

"Însă în acelaşi timp, cred că trebuie să ieşim din această logică a închiderii în sine. Suntem în UE. Dacă aş fi chinez, dacă aş fi american, dacă aş fi englez aş alege să fac o parte din studii în străinătate, pentru că este un câştig. Nu mai suntem în acea lume în care suntem închişi între a merge la Iaşi, la Cluj, la Timişoara sau la Bucureşti, suntem într-o piaţă gloală a educaţiei", a mai precizat ministrul.