Un obicei în Familia Regală a României este să participe la slujba din prima zi de Crăciun, la biserica de la Săvîrşin (din judeţul Arad). În acest an, însă, doar Principesa Margareta şi Principele Radu l-au ascultat pe părintele Cătălin Mădăluţă.
Regele Mihai a rămas alături de soţia sa, Regina Ana care, în această dimineaţă, s-a simţit prea rău pentru a participa la slujbă. Reprezentanţii Casei Regale nu au dorit să ofere explicaţii cu privire la absenţa Regelui Mihai. Sute de persoane care au asistat la slujbă au rămas dezamăgiţi că Regele nu a ieşit din Castel, aflat la numai 500 de metri distanţă de biserică. Preotul Cătălin Mădăluţă, care a oficiat slujba a precizat că motivul absenţei Regelui este legat de starea de sănătate a Reginei Ana. "I-am pregătit şi scaunul pentru Rege, numai el să pe el. De trei ani de când sunt eu preot aici nu a lipsit niciodată. Acum nu a venit pentru că Regina Ana este bolnavă. Păcat, pentru că e mai frumos, mai solemn când este şi el aici. Se ştie că Regele Mihai este unsul lui Dumnezeu, singurul în viaţă din România. Oricum, suntem bucuroşi de ceilalţi oaspeţi ai Casei Regale. În a doua zi de Crăciun suntem noi invitaţi la masă, la Castel, tot ca o continuare a tradiţiei", a spus Cătălin Mădăluţă, conform publicaţiei adevărul.ro. La finalul slujbei, Principele Radu Duda a oferit bisericii un cadou special din partea Casei Regale: un set de şapte medalii de regent aurite, bătute de Monetăria Naţională, care întruchipează şapte sfinţi ai Bisericii Ortodoxe Române.