Depedența de alcool este este cauza principală a mai multor boli și contribuie la violență, depresie și agresivitate. Pe lângă toate acestea, modifică starea de spirit, concentrarea și coordonarea dar poate fi învinsă.
”Factorii de mediu includ atitudinile culturale legate de consumul de alcool, nivelul de stres, abuzul de alcool al grupului social, așteptările pozitive privind consumul de alcool și modalitățile de adaptare greșite. Riscul de abuz al alcoolului crește, de asemenea, dacă persoanele consumă băuturi pentru a evita să se gândească la diverse situații, evenimente, pentru a face față problemelor, pentru a depăși anxietatea sau pentru a-și spori creativitatea”, a declarat psihoterapeutul Angela Nuţu, potrivit național.md.
Potrivit acesteia, cea mai cunoscută metodă pentru depășirea abuzului de alcool este dezalcoolizarea dacă se realizează într-un mediu supravegheat.
Această metodă funcționează pentru mulți oameni, însă există niveluri de succes în ceea ce privește tratamentul. Unii oameni se opresc din băut, alții au perioade de abstinență scurtă sau îndelungată. Pe lângă aceasta, hipnoterapia și terapiile alternative sunt foarte utile pentru tratamentul dependenței de alcool.
”Înțelegerea motivului pentru care alcoolul a devenit o problemă și tehnicile de învățare, care înlocuiesc comportamentul distructiv, îi pot ajuta deseori pe cei cu dependență de alcool. Folosirea hipnozei pentru a reevaluarea stilul de viață al unui individ poate duce la crearea unei atitudini diferite față de alcool. Odată ce a fost identificată rădăcina problemei, se poate începe tratarea acesteia” a adăugat Angela Nuţu.
Aceasta susține că terapia subliminală este cea mai nouă metodă de combate alcoolismul. Se realizează fără hipnoză este eficientă deoarece mintea are capacitatea de a controla mintea când ne concentrăm.
”În comportamentul uman, pe lângă acțiunile conștient întreprinse, se manifestă și anumite comportamente, care nu țin de controlul voluntar și influențează conduita fără să se știe cauzele determinante. Terapia Subliminală intervine pentru a corecta și dirija comportamentele neconștientizate, care au o amprentă negativă asupra omului și îi îngreunează viața. Terapia depistează cauza problemei, ne ajută să înțelegem ce a creat-o, pentru că în final aceasta să dispară”, a conchis Angela Nuțu.