Află ce înseamnă Vâleca. Cei de la „Rdumuri Naţioanle” au făcut liceul la seral

Literele inversate costă câteva sute de euro. Bine că nu trebuie organizată şi licitaţie pentru lucrare.

„Râmnicu Vâleca 12 KM”, asta scrie pe un indicator care este montat de mai bine de un an pe Drumul Naţional 67, care face legătura între Râmnicu Vâlcea şi Horezu. Trecătorii care citesc indicatorul rutier de orientare sunt usor dezorientaţi şi îi întreabă pe localnici unde este Râmnicu Vâleca?

Localnicii, la rândul lor, rămân uimiţi când aud de „Vâleca”, se duc neîncrezători aproape de indicator şi citesc pe litere. „Da, aşa scrie …Râmnicu Vâleca . L-au inversat pe C cu E si a ieşit Vâleca. Mă mir că n-au văzut până acum să-l dea jos”, este de părere Sorin Mirache, un localnic din Buleta.

Unii dintre ei trec zilnic pe lângă indicator şi recunosc că nu au observat până acum eroarea. N-au observat-o nici cei de la Drumuri Naţionale, care, de curând, au făcut împreună cu Poliţia revizia indicatoarelor din judeţ.

Directorul Eugen Mănescu de la Drumuri Naţionale, Districtul Vâlcea, a respins iniţial ideea că greşeala s-a produs chiar în fabrică şi că n-au sesizat-o nici măcar cei care au montat indicatorul în urmă cu un an. „Nu cred aşa ceva, acum câteva zile oamenii mei cu cei de la poliţie au făcut revizia tuturor indicatoarelor din judeţ şi nu au raportat o asemenea greşeală. Sigur a jupuit cineva literele ca să îşi bată joc şi nu m-ar mira pentru că zilnic găsim indicatoare deteriorate”, susţine  Eugen Mănescu.

După ce s-a convins că pe indicator scrie „Vâleca" în loc de „Vâlcea", directorul a dat ordin să fie imediat înlocuit. Îndreptarea erorii îi costă însă pe cei de la Drumuri câteva sute de euro.