Află cine sunt Horaţiu şi Marian, cei mai căutaţi tipi din nordul României

Traficanţii de droguri vorbesc codificat la telefon, poliţiştii întocmind un veritabil dicţionar de termeni şi expresii. Vezi ce înseamnă "să mergem la bunica în 6-7 minute".

Patru tineri din municipiul Fălticeni (judeţul Suceava) au fost arestaţi preventiv joi după-amiază, fiind acuzaţi că procurau şi vindeau droguri de risc tinerilor din localitate şi din municipiul Suceava.

Potrivit procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Suceava, cei patru inculpaţi, Cozmin Jitariu, în vârstă de 22 de ani, Sabin-Mircea Timofte, de 19 ani, George Cristian Corbu, de 34 de ani, şi Mihnea Ştefan Halotă, de 18 ani, îşi alegeau cu atenţie clienţii şi aveau grijă cum vorbeau la telefon despre tranzacţii, în cazul în care le-ar fi fost interceptate convorbirile telefonice.

Marijuana şi haşişul aveau la Fălticeni nume proprii, "Marian" şi "Horaţiu". În referatul cu propunerea de arestare preventivă a celor patru tineri, procurorii dau şi câteva exemple ale expresiilor folosite de membrii grupării: - "eşti bine?": interlocutorul întrebând dacă inculpaţii au droguri de vânzare - "ieşi la un suc?": expresie prin care se stabilea o întâlnire pentru tranzacţionare de droguri - "Marian e cu tine?": se întreba dacă este de vânzare cannabis - "Horaţiu e cu :tine?": se întreba dacă este de vânzare haşiş - "vreau să ies": se sublinia că sunt interesaţi să caute droguri - "hai să facem un ghioc": se face referire la ţigări cu cannabis sau haşiş - "să mergem la bunica": se referea la locurile în care se consumă droguri - "în 6-7 secunde/minute": expresie prin care se comunica preţul de 60-70 de lei pe gram.

Potrivit anchetatorilor acestui dosar, locurile cele mai frecvente de întâlnire a dealerilor şi consumatorilor de droguri la un "joint" erau parcurile. În ciuda măsurilor de precauţie luate de traficanţi, ofiţerii antidrog au reuşit să-şi infiltreze oameni printre clienţii acestei reţele, cumpărând de mai multe ori stupefiante de la dealeri, tranzacţiile fiind filmate şi înregistrate cu aparatură specifică.